Fidel Castro a salutat finalul unei absenţe "lungi şi dureroase" a lui Hugo Chavez

Liderul cubanez Fidel Castro a salutat luni revenirea preşedintelui venezuelean Hugo Chavez la Caracas, în urma a ceea ce el a numit o absenţă "lungă şi dureroasă", de peste două luni, după o nouă operaţie de cancer la Havana, scrie presa cubaneze.

206 afișări
Imaginea articolului Fidel Castro a salutat finalul unei absenţe "lungi şi dureroase" a lui Hugo Chavez

Fidel Castro (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Sunt foarte fericit că te-ai putut întoarce pe un petec de pământ american pe care îl iubeşti atât de mult, alături de poporul frate care te iubeşte atât de mult. A fost necesară o aşteptare lungă şi dureroasă, de rezistenţa ta fizică incredibilă şi devotamentul total al tuturor medicilor (...) pentru atingerea acestui obiectiv", a declarat El Lider Maximo, în vârstă de 86 de ani, într-un comunicat publicat de Agenţia cubaneză naţională de informaţii.

Hugo Chavez a anunţat luni, într-un mesaj postat pe Twitter, că s-a întors la Caracas, surprinzându-i pe concetăţenii săi, după mai bine de două luni de spitalizare în Cuba, perioadă în care, pe fundalul tăcerii sale, au circulat numeroase zvonuri cu privire la starea sa de sănătate.

Ginerele său, ministrul Ştiinţelor şi Tehnologiei Jorge Arreaza a precizat imediat pe site-ul său de microblogging că preşedintele, operat a patra oară de cancer, la 11 decembrie, la Havana, a fost internat la Spitalul Militar Dr. Carlos Arvelo în capitala venezueleană.

"Ai învăţat multe de la viaţă, Hugo, în acest zile dificile de suferinţă şi de sacrificii (...). Vom trăi întotdeauna pentru a lupta pentru justiţie între fiinţele umane, fără să ne temem de anii, lunile, zilele sau orele (...) care ne rămân de trăit în această perioadă crucială a istoriei umanităţii", a adăugat Castro, care s-a retras de la putere, începând din 2006, din motive de sănătate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici