Acesta a precizat că liderul american, Donald Trump, a întreprins acțiuni care ajută Rusia.
„(n.r. – Trump) a luat anumite decizii și a întreprins anumite acțiuni care, în mod evident, îi ajută pe ruși sau le oferă ajutor rușilor”, a spus el.
„Ați menționat sancțiunile, acordul privind motorina. Se vorbește despre posibilitatea de a sugera ca o parte din activele înghețate să fie returnate Rusiei sau poate despre redeschiderea conductelor Nord Stream sau a altor conducte pentru ca Rusia să poată vinde.
„Da, există multe indicii că Statele Unite susțin Rusia și nu susțin Ucraina. Cred că este foarte clar că instinctul administrației este să-i susțină pe ruși și nu pe ucraineni”, a declarat William B. Taylor.
Sâmbătă, Trump a anunțat că renunță la aplicarea legii „Graham”, care sancționa nu numai Rusia, dar și Iranul. Legea prevedea impunerea unei suprataxe de 500% pe toate bunurile importate din Rusia, taxe de 100% pentru cei mai mari cinci cumpărători de petrol și gaze rusești și taxe de 100% pentru primele cinci țări care ajută Moscova să ocolească sancțiunile.
Erau vizate și industria energetică și de apărare a Rusiei, instituțiile financiare și petroliere ale „Flotei Fantomă”, care transportă petrol rusesc în ciuda restricțiilor occidentale.
Duminică, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio a precizat că Trump își va lua un răgaz de 60 de zile pentru a se gândi la efectele economice ale renunțării la sancțiuni asupra bugetului SUA.
Decizia de renunțare la Legea Graham vine după ce, săptămâna trecută, Trump a semnat un acord alături de Rusia privind furnizarea motorinei. Potrivit acordului, peste 300.000 de tone, urmate de alte livrări.
Fostul ambasador american la Kiev a precizat că presiunea reprezintă modul de a-l opri pe liderul rus, Vladimir Putin. Această retorică este adoptată și majoritatea liderilor UE care au extins lista de sancțiuni asupra Rusiei, săptămâna trecută la Luxemburg.
„Trebuie să-i exercitați presiune asupra lui Putin. Asta e singurul lucru pe care îl înțelege. Când primește oferte, sugestii… este ca un buchet pe care americanii îl oferă rușilor”, afirmă William B. Taylor.
„Putin doar zâmbește, le mulțumește și apoi continuă să bombardeze Ucraina. (…) Cred că președintele Trump trebuie să fie foarte dur cu Putin, să-i exercite presiune pentru a opri războiul. Așa se va sfârși acest război”, afirmă Taylor.
În ceea ce privește acordul privind motorina se vehicula că motivul pentru care Trump ar fi hotărât acest acord era acela de a scade prețurile la combustibil pe piața din SUA, înainte de midterms, adică alegerile de la jumătatea mandatului, care decid cine va ocupa 435 de mandate din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din Senat. Practic, rezultatele acestor alegeri pot schimba majoritatea din Congres.
Dacă partidul președintelui pierde controlul asupra uneia sau ambelor camere, îi poate fi mai dificil să adopte legi și să obțină aprobarea unor măsuri legislative, pe fondul pierderii majorității care să-l susțină.
Cu toate acestea, fostul ambasador american spune că „nu înțelege de ce Trump a schimbat taberele.
„Din punctul meu de vedere, este irațional. Nu pot spune de ce președintele Trump pare să-l prefere pe președintele Putin în locul președintelui Zelenski… Nu are niciun sens”, a declarat fostul ambasador al SUA.
„Putin a respins fiecare propunere de încetare a focului, fiecare propunere de negocieri, fie ele bilaterale, trilaterale, cu Trump sau fără Trump; Putin a respins orice propunere de acest gen”, a declarat el pentru Sky News.
Oficialul a precizat că războiul nu se va încheia până când Putin nu se va răzgândi, însă pentru asta este nevoie de suficientă presiune.
„Așadar, nu, nu văd cum s-ar putea întâmpla acest lucru până când și numai dacă Putin nu se hotărăște să-și schimbe părerea. Iar asta se va întâmpla din nou, așa cum am spus, doar atunci când Trump, europenii și ucrainenii vor exercita suficientă presiune asupra lui Putin pentru a-l determina să-și schimbe părerea”, a declarat William B. Taylor, fostul ambasador al SUA la Kiev.