Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, acuzat de fraudă, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare

Procurorii austrieci au informat joi că fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache este acuzat de fraudă, cu doar trei zile înaintea alegerilor parlamentare din această ţară, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

191 afișări
Imaginea articolului Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, acuzat de fraudă, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare

Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache este acuzat de fraudă

Strache, fost vicecancelar şi lider al Partidului Libertăţii (FPO) este acuzat că ar fi deturnat fonduri ale partidului său împreună cu doi foşti subalterni, potrivit Parchetului.

Există suspiciuni potrivit cărora aceştia ar fi decontat aproximativ 5.000 de euro din fondurile FPO pentru cheltuieli personale, folosind documente false.

Cei trei riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi.

Potrivit Deutsche Welle, procurorii au informat că ancheta este abia la început. „Printre măsurile luate până acum în cadrul investigaţiei se numără ridicarea unor documente, în special facturi”, au informat procurorii.

Heinz-Christian Strache a demisionat din funcţia de vicecancelar în luna mai după apariţia unei înregistrări compromiţătoare publicate în mass-media germană în care discuta despre mai multe contracte guvernamentale cu un potenţial investititor rus.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici