François Hollande despre Angela Merkel: Are o personalitate puternică, dar nu tulburată

François Hollande o percepe pe Angela Merkel ca pe "o personalitate puternică dar nu tulburată", iar "contrar faţă de ceea ce se spune", relaţiile sale cu ea "nu sunt proaste", potrivit unor fragmente dintr-un material care va fi publicat sâmbătă de săptămânalul francez Marianne.

442 afișări
Imaginea articolului François Hollande despre Angela Merkel: Are o personalitate puternică, dar nu tulburată

François Hollande şi Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am înţeles repede personalitatea sa, puternică dar nu tulburată. Ştim ceea ce vrea şi are simţul compromisului, păstrându-şi poziţia", afirmă preşedintele francez despre cancelarul german pentru ediţia de sâmbătă a săptămânalului.

"Contrar faţă de ceea ce se spune, relaţiile noastre nu sunt proaste", adaugă el. În opinia lui Hollande, la summitul european de la Bruxelles, din perioada 28-29 iunie, cancelarul a "jucat un rol preţios". "Ea a înţeles că trebuia să acţionăm în privinţa Italiei şi Spaniei, care şi-au utilizat slăbiciunea în chip de forţă", apreciază preşedintele Franţei.

În ceea ce îl priveşte pe preşedintele american Barack Obama, "el este foarte elaborat, foarte informat, dar este mai înainte de toate un american care este foarte conştient de puterea Statelor Unite", apreciază François Hollande. El afirmă că Obama "a fost complice (la poziţia franceză în cadrul UE), deoarece el are nevoie de creştere în Europa în vederea relansării activităţii (economice) a ţării sale".

În cadrul summiturilor internaţionale, preşedintele francez a pledat pentru măsuri vizând creşterea economică în Europa, mai ales în cursul summitului G8 de la Camp David (Statele Unite), în mai.

Evocând viaţa la Palatul Elysée, săptămânalul notează că noul preşedinte francez şi-a "reorganizat" biroul, pentru a-l face mai prietenos. "Este nevoie de timp pentru a te apropia de un asemenea loc. Este dificil să îl personalizezi", mărturiseşte Hollande, care a ales să continue să locuiască în apartamentul din Paris pe care îl împarte cu partenera sa Valérie Trierweiler.

"Instalându-mă aici, ştiam două lucruri, pe care faptele mi le-au confirmat. Mai întâi aspiraţia spre internaţional. În sensul bun. Ridică. Nu ignoram faptul că urma să trăiesc o intensă secvenţă străină, dar nu aveam nicio idee despre cât de captivant este", mai mărturiseşte preşedintele.

"Cea mai mare parte a programului prezidenţial este european şi internaţional. Câştigăm prestigiu, dar acest lucru creează distanţă şi poate suscita în rândul francezilor un sentiment de îndepărtare, chiar abandonare", recunoaşte Hollande, care şi-a făcut campanie pe tema unei preşedinţii "normale", apropiate de cetăţeni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici