Francisc nu exclude posibilitatea de a demisiona la un moment dat, ca Benedict al XVI-lea

Papa Francisc nu exclude posibilitatea de a demisiona la un moment dat, ca predecesorul său Benedict al XVI-lea, a declarat el într-un interviu publicat vineri, subliniind că îi va "cere Domnului să-l lumineze atunci când va veni momentul".

10521 afișări
Imaginea articolului Francisc nu exclude posibilitatea de a demisiona la un moment dat, ca Benedict al XVI-lea

Francisc nu exclude posibilitatea de a demisiona la un moment dat, ca Benedict al XVI-lea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un interviu pentru cotidianul catalan La Vanguardia şi televiziunea spaniolă Cuatro, Papa, în vârstă de 77 de ani, apreciază că Joseph Ratzinger "nu a încălcat tradiţia" renunţând la papalitate pe 11 februarie 2011.

"Papa Benedict a făcut un gest însemnat, a deschis o poartă. Benedict nu a încălcat tradiţia. De fapt el a creat o instituţie a unor eventuali papi emeriţi (...). Aş face acelaşi lucru ca el. I-aş cere Domnului să mă luminze când va veni momentul şi să-mi spună ce trebuie să fac. Şi sunt sigur că o va face!", a declarat Francisc.

Papa nu spune care va fi decizia pe care o va lua dacă ar fi nevoit să-şi pună problema sănătăţii sau capacităţilor în declin. Dar nu îndepărtează posibilitatea unei demisii, exprimându-şi mulţumirea faţă de această nouă "instituţie" a unor "eventuali papi emeriţi".

De asemenea, Papa Francisc condamnă în acest interviu fundamentalismul religios, pe care-l consideră totuşi "minoritar". "Mesajul fundamentalist - (important) este să vedem unde poate lovi, cel puţin ideologic (...). Noi, creştinii, avem şi noi grupări fundamentaliste", a spus el.

Citând un exemplu din Războiul de Treizeci de ani (1618-1648), Suvernaul Pontif dă asigurări că o asemenea violenţă între protestanţi şi catolici "este, în prezent, inimaginabilă".

În altă parte, el afirmă că "rugăciunea (creştină) este evreiască", din cauza "rădăcinilor evreieşti ale creştinismului. "Mă rog zilnic Oficiului Divin cu psalmii lui David. Recităm cei 150 de psalmi într-o săptămână. Deci rugăciunea mea este evreiască", a spus el.

Papa denunţă antisemitismul, care "rezidă în curentele politice de dreapta, mai degrabă decât în cele de stânga". "În prezent încă mai există negaţionişti ai Shoahului. Este o nebunie. Nu ştiu cum este posibil acest lucru", a declarat el.

Francisc se declară totodată "convins că persecutarea creştinilor este mai puternică decât în primele secole ale Bisericii". "Astăzi există mai mulţi martiri creştini decât în perioada aceea. Iar aceasta nu este o fantezie, am date", a dat el asigurări.

El abordează, în privinţa Cataloniei, problema separatismului şi secesiunii în Europa. "Orice divizare mă îngrijorează", "trebuie văzut de la caz la caz. Scoţia, Padania (Italia), Catalonia. Sunt cazuri care pot fi juste şi cazuri care nu ar fi, dar sciziunea unei naţiuni fără un trecut de unitate forţată trebuie tratată cu grijă", a avertizat el.

Papa subliniază asupra diferenţei dintre independenţa fostelor colonii care se emancipează, ca în ţările din America Latină, şi separatismul ca cel din fosta Iugoslavie. În cazul fostei Iugoslavii, în opinia sa este vorba despre "popoare care au culturi atât de diferite, încât chiar şi cu lipici este dificil să le ţii laolaltă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici