Franţa confirmă că preferă amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Franţa consideră că nu sunt întrunite condiţiile care asigură integritatea şi securitatea spaţiului Schengen pentru aderarea, în martie, a României şi Bulgariei şi preferă să aştepte până la raportul Comisiei Europene din vara lui 2011, a declarat vineri Ministerul francez de Externe.

53 afișări
Imaginea articolului Franţa confirmă că preferă amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Franţa confirmă că preferă amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"Bulgaria şi România au în mod natural vocaţia de a intra în spaţiul Schengen" dar "nu sunt întrunite în prezent condiţiile pentru o aderare în martie", a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa, purtătorul de cuvânt al Quai d'Orsay, Bernard Valero.

"Credem că este mai înţelept să aşteptăm prezentarea, în iulie, a viitorului raport al Comisiei privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare", a adăugat el.

În raportul din iulie 2010, Comisia Europeană "constata progrese certe, dar sublinia mai ales progresele importante care rămân de făcut", a amintit purtătorul de cuvânt. "Un sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficient, dotat cu mijloace suficiente este indispensabil pentru a permite buna funcţionare a politicilor UE şi pentru a asigura accesul cetăţenilor la toate beneficiile şi oportunităţile oferite de apartenenţa la UE", a precizat Bernard Valero.

România şi Bulgaria, ultimele ţări intrate în UE, sunt supravegheate de Bruxelles în domeniile justiţiei şi combaterii corupţiei în cadrul procesului numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Miercuri, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, afirmase că frontiera româno-bulgară rămâne deficitar controlată şi că Parisul va face în aşa fel încât decizia europeană privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată până în vară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici