George W. Bush şi Bill Clinton vor participa la ceremoniile organizate în memoria lui Nelson Mandela

Foştii preşedinţi americani George W. Bush şi Bill Clinton i se vor alătura actualului şef al statului, Barack Obama, săptămâna viitoare, în Africa de Sud pentru a-i aduce un omagiu lui Nelson Mandela, au anunţat vineri surse concordante.

105 afișări
Imaginea articolului George W. Bush şi Bill Clinton vor participa la ceremoniile organizate în memoria lui Nelson Mandela

Obama, George W. Bush, Bill Clinton (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Preşedintele Obama şi Prima Doamnă vor merge în Africa de Sud săptămâna viitoare pentru a-i aduce un omagiu lui Nelson Mandela şi pentru a participa la ceremoniile organizate în memoria sa", a anunţat purtătorul de cuvânt al administraţiei americane, Jay Carney, fără alte precizări.

Într-un scurt comunicat, acesta din urmă a promis să ofere "mai multe detalii despre programul şi logistica" acestei călătorii în momentul în care vor fi disponibile.

Predecesorul lui Obama, George W. Bush, a acceptat invitaţia de a călători în Africa de Sud cu avionul prezidenţial Air Force One, a anunţat un purtător de cuvânt al celui de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite.

Bush şi soţia sa, Laura, "au acceptat invitaţia preşedintelui şi doamnei Obama de a-i însoţi în Africa de Sud în Air Force One şi de a asista la omagiul adus preşedintelui Nelson Mandela, săptămâna viitoare", a precizat acest purtător de cuvânt, Freddy Ford.

Bill Clinton, predecesorul lui Bush, ale cărui mandate au coincis cu cel al lui Mandela, a confirmat pentru CNN că va merge, de asemenea, în Africa de Sud, fără să precizeze ce mijloc de transport va folosi.

"Merge toată familia noastră", a explicat Clinton, părând să o includă pe soţia sa, fostul secretar de Stat Hillary Clinton. "Nu aş rata aşa ceva pentru nimic în lume. Voi fi doar o persoană printre altele. (Mandela) a fost un adevărat prieten şi un partener formidabil când era preşedinte", a adăugat Clinton, care şi-a exprimat dorinţa "de a-şi lua la revedere pentru ultima dată" de la liderul defunct.

Predecesorul lui Clinton şi tatăl lui George W. Bush, George H.W. Bush, a fost, de asemenea, invitat, dar starea sa de sănătate fragilă, la vârsta de 89 de ani, nu îi permite să călătorească atât de departe, a precizat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath. "Va fi acolo cu gândul, bineînţeles", a adăugat el.

Contactată de AFP, purtătoarea de cuvânt a celuilalt preşedinte american încă în viaţă, Jimmy Carter, nu a răspuns pentru moment dacă acesta intenţionează să meargă în Africa de Sud. Carter are 89 de ani dar călătoreşte frecvent.

Vineri, preşedintele sud-african Jacob Zuma afirmase că o ceremonie naţională va avea loc la 10 decembrie pe stadionul din Soweto în memoria lui Mandela, decedat la vârsta de 95 de ani. Eroul luptei antiapartheid va fi înhumat la 15 decembrie, în satul său Qunu (sud), potrivit aceleiaşi surse.

Toată săptămâna viitoare va fi "săptămână naţională de doliu" în Africa de Sud, şi va începe la 8 decembrie, cu o "zi naţională de rugăciune şi reflecţie".

Încă de la aflarea veştii morţii lui Mandela, Obama i-a adus un omagiu emoţionant, joi seara, şi a dat ordin să se coboare în bernă drapelele americane pe toate clădirile publice până luni seara.

Vineri seara, Obama s-a exprimat din nou în legătură cu Mandela, cu ocazia ceremoniei tradiţionale de inaugurare a "bradului de Crăciun naţional" în parcul Ellipse, la sud de Casa Albă.

"În acest an, îi suntem deosebit de recunoscători lui Nelson Mandela, un campion al generozităţii", a afirmat Obama, salutând "curajul lui incredibil".

"Am avut cu toţii privilegiul să trăim într-o lume atinsă de bunătatea sa", a adăugat el.

Preşedintele american i-a telefonat, vineri după-amiază, soţiei lui Mandela, Graça Machel, pentru a-i transmite condoleanţe şi a-i mulţumi pentru "profunda influenţă pe care Nelson Mandela a avut-o asupra lui", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Obama a salutat, de asemenea, "bucuria pe care Graça Machel a adus-o vieţii lui Nelson Mandela", care s-a căsătorit cu ea la vârsta de 80 de ani, precum şi "angajamentul (cuplului) pentru o lume a păcii, a iubirii şi dreptăţii". Graça Machel este cea de-a treia soţie a lui Mandela.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici