Prima pagină » Știri externe » Gordon Brown anunţă anihilarea aproape totală a celulei implicate în atentatele din M. Britanie – AFP

Gordon Brown anunţă anihilarea aproape totală a celulei implicate în atentatele din M. Britanie – AFP

Premierul britanic Gordon Brown a anunţat vineri că anchetatorii consideră că au anihilat aproape în totalitate celula implicată în atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow, relatează AFP.
06 iul. 2007, 13:45, Știri externe

"Din câte ştiu, am ajuns până la nucleul acestei celule", a declarat Brown pentru BBC.

Premierul a precizat că a discutat cu omologul său australian John Edwards. Poliţia australiană a procedat vineri la interogarea a cinci medici străini, după ce au obţinut o serie de probe, în special informaţii de pe calculatoarele suspecţilor, în legătură cu această anchetă.

Opt persoane au fost arestate în cadrul acestei anchete, dintre care una în Australia.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da