Grecia vrea să atragă marile fonduri americane pentru investiţii variind de la insule la porturi

Agenţia pentru privatizări din Grecia încearcă să atragă marile fonduri de hedging americane, inclusiv cel al miliardarului John Paulson, pentru vânzarea de active variind de la insule la porturi.

84 afișări
Imaginea articolului Grecia vrea să atragă marile fonduri americane pentru investiţii variind de la insule la porturi

Grecia vrea să atragă marile fonduri americane pentru investiţii variind de la insule la porturi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Oficialii eleni au discutat săptămâna aceasta, la New York, cu Paulson. Agenţia pentru privatizare trebuie să strângă 11 miliarde de euro din privatizări până în 2016.

Fonduri, precum Paulson & Co şi Third Point, care au profitat în ultimii ani de pe urma speculaţiilor cu obligaţiuni ale Greciei, s-au arătat interesate de activele statului elen, a declarat directorul executiv al agenţiei pentru privatizări, Andreas Taprantzis.

"Există o percepţie mai bună în privinţa investiţiilor în Grecia. În urmcă cu şase luni sau un an, investitorii veneau în Grecia căutând randamente de 30%. Era ceva ireal", a spus Taprantzis într-un interviu pentru Bloomberg, preluat de cotidianul elen Kathimerini.

Agenţia trebuie să obţină din privatizări anul următor 3,6 miliarde de euro, obiectiv considerat ambiţios de Taprantzis.

Paulson a cumpărat acţiuni la Alpha Bank în trimestrul al treilea, în cadrul procesului de recapitalizare a instituţiei de credit, arată un raport trimis clienţilor fondului său de hedging. Fondul lui Paulson, cu active de 18 miliarde de dolari, a cumpărat şi warrant-uri care dau dreptul la achiziţia a 7,4 noi titluri pentru fiecare acţiune deţinută.

Veniturile din privatizări sunt incluse în planul de finanţare al statului pentru anii următori, iar Grecia trebuie să atragă veniturile asumate pentru a preveni un eventual deficit de fonduri.

Grecia trece prin al şaselea an de recesiune. Ţara a pierdut în această perioadă un sfert din PIB, în timp ce şomajul a depăşit 27%, cea mai ridicată rată din zona euro. Bugetul pentru anul următor, aprobat de parlament la începutul lunii decembrie, ia în calcul revenirea economiei pe creştere anul următor, cu un avans al PIB de 0,6%.

Respectarea angajamentelor privind privatizarea ar adăuga 2,5 puncte procentuale la PIB până în 2016 şi ar crea 150.000 de noi locuri de muncă, estimează Ministerul de Finanţe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici