Gripa A/H1N1 a provocat moartea a 12.799 de persoane în întreaga lume

Gripa de tip A/H1N1 a provocat moartea a cel puţin 12.799 de persoane în întreaga lume după apariţia în Mexic în martie-aprilie 2009, conform celui mai recent bilanţ prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

27 afișări
Imaginea articolului Gripa A/H1N1 a provocat moartea a 12.799 de persoane în întreaga lume

Gripa A/H1N1 a provocat moartea a 12.799 de persoane în întreaga lume

Gripa de tip nou a provocat moartea a încă 579 de persoane într-o săptămână, conform OMS, care precizează că epidemia este foarte "activă" în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, în nordul Africii şi în Asia de Sud.

În Europa au fost confirmate cel puţin 2.554 de decese cauzate de virusul H1N1.

O "circulaţie intensă a virusului", marcată de un număr mare de boli respiratorii, continuă să fie constatată în Polonia, Serbia, Ucraina şi Georgia. Nordul şi vestul Europei sunt din ce în ce mai puţin afectate, rata infecţiilor revenind la incidenţa normală pentru cea sezonieră.

Pe continentul american, gripa continuă să fie în scădere, cu 6.880 de cazuri mortale până la 3 ianuarie, cu doar 210 decese într-o săptămână.

În nordul Africii, în special în Egipt, numărul infecţiilor este în creştere.

În Asia de Sud, nordul Indiei, Nepal şi Sri Lanka se constată o tendinţă de multiplicare a infecţiilor respiratorii, în timp ce în Vietnam, Laos şi Cambodgia numărul infecţiilor este în scădere, precizează OMS.

În Asia de Sud-Est s-au înregistrat 1.165 de decese în ianuarie, faţă de 1.056 în ultima săptămână a lunii decembrie. În China, Japonia şi la Hong Kong, precum şi în Asia Centrală, numărul infecţiilor este în scădere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici