Prima pagină » Știri externe » Guvernul Bulgariei supravieţuieşte şi după cea de-a cincea moţiune de cenzură

Guvernul Bulgariei supravieţuieşte şi după cea de-a cincea moţiune de cenzură

Guvernul Bulgariei condus de premierul Rosen Zhelyazkov a supravieţuit joi unei moţiuni de cenzură. A fost a cincea moţiune de cenzură iniţiată împotriva guvernului în ultimele nouă luni.
Guvernul Bulgariei supravieţuieşte şi după cea de-a cincea moţiune de cenzură
Sursa foto: Hepta

Moţiunea a fost iniţiată de opoziţie, care a acuzat guvernul că nu a reuşit să reformeze sectoarele justiţiei şi securităţii, esenţiale pentru lupta împotriva corupţiei într-un stat membru al Uniunii Europene şi NATO, notează agenţia bulgară de presă BTA.

Aceasta a fost a cincea moţiune de cenzură împotriva guvernului de la preluarea mandatului în ianuarie.

Votul s-a încheiat cu 101 deputaţi pentru moţiune şi 133 împotrivă, fără abţineri. Pentru a fi adoptată, moţiunea ar fi avut nevoie de susţinerea majorităţii absolute a celor 240 de deputaţi din parlament.