Harta „revoluţiilor” arabe: cui i se pregăteşte următorul „Game over”

Mişcările de stradă au început în Bahrein pe 13 februarie, în capitala Manama, şi s-au extins rapid în tot regatul. Ţară cu o majoritate musulmană şiită şi cu o elită conducătoare sunnită, Bahrein e teatrul confruntărilor dintre forţele de securitate şi susţinătorii regimului, pe de o parte, şi o revoltă populară care câştigă pe zi ce trece tot mai mulţi susţinători, pe de altă parte.

119 afișări
Imaginea articolului Harta „revoluţiilor” arabe: cui i se pregăteşte următorul „Game over”

Harta „revoluţiilor” arabe: cui i se pregăteşte următorul „Game over” (Imagine: www.gandul.info)

Yemen - Zilele Furiei

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din Sanaa, capitala Yemenului, începând din 3 februarie, Ziua Furiei - după cum au numit-o. Ei au cerut şi cer demisia lui Ali Abdullah Saleh, de 32 de ani preşedinte (din 1978 al Yemenului de Nord, apoi, din 1990, al celor două Yemenuri unite). Acesta apucase să-şi ia măsurile de prevedere, anunţând că nici el, nici fiul său nu vor candida la alegerile din 2013. În Piaţa Tahrir din Sanaa, dar şi în oraşele din sudul ţării, manifestanţii au scandat "Poporul vrea schimbare de regim!", "Nu corupţiei! Nu dicta-turii!", declarând că nu sunt deloc dispuşi să aştepte până în 2013.

Citeşte mai multe despre "revoluţiile" arabe pe www.gandul.info

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici