"Directorul general al Ministerului Informaţiilor, însărcinat cu contraspionajul, a anunţat spânzurarea lui Ali Ashtari, care a fost condamnat la moarte în iunie, pentru spionaj în beneficiul regimului sioinist", a precizat Isna.
În luna iunie, un tribunal revoluţionar l-a condamnat pe Ashtari – arestat în februarie 2007 – drept "Mohareb" (duşman al lui Dumnezeu pe pământ) şi l-a condamnat la moarte.
Teheranul susţine că el a participat la operaţiuni de sabotaj reuşite împotriva unor instalaţii de cercetare, în special în domeniul energiei nucleare.
Directorul contraspionajului iranian a afirmat, în iunie, că Ashtari a reuşit să amplaseze "echipamente în unele instituţii", datorită "încrederii pe care i-au acordat-o Organizaţia iraniană pentru energie atomică şi institutele de apărare".
"Unele dintre proiectele noastre de cercetare au eşuat din cauza acestor echipamente şi, în unele cazuri, eşecurile au fost importante şi ireversibile", a spus el.
Directorul programului atomic iranian, Gholamreza Aghazadeh, anunţase, la începutul anului 2007, că o serie de echipamente electrice importate din Turcia au fost compromise şi au provocat, în 2006, distrugerea a 50 de centrifuge de îmbogăţire a uraniului de la Natanz.
În timpul procesului desfăşurat în iunie, Ashtari a afirmat că a condus o companie de telecomunicaţii, care oferea servicii de comunicaţii securizate la Teheran şi Dubai, pentru "clienţi speciali din Iran", conform agenţiei Fars. Potrivit declaraţiilor sale, Ashtari a fost contactat de două persoane – Jacques Charles şi Tony -, care l-au invitat în Thailanda, Turcia şi Elveţia, prezentându-se ca potenţiali investitori în domeniul comunicaţiilor securizate.
"Mi-au dat echipamente, inclusiv un computer portabil şi un echipament de comunicaţii prin satelit, cu ajutorul cărora pot fi transmise mesaje criptate", a spus Ashatari la proces, conform agenţiei Fars.
Israelul acuză Iranul că încearcă să obţină arma atomică, sub acoperirea unui program nuclear civil, acuzaţii respinse categoric de Teheran.