Iranul îl avertizează pe Donald Trump că nu va tolera anularea acordului nuclear
„Donald Trump vrea să facă multe lucruri, dar niciuna dintre acţiunile lui nu ne va afecta”, a afirmat Hassan Rouhani într-un discurs rostit la Universitatea din Teheran.
„Credeţi că Trump poate distruge acordul nuclear? Credeţi că noi şi ţara noastră îi vom permite acest lucru!?”, a avertizat Rouhani.
„Nu există niciun dubiu că Statele Unite sunt inamicul nostru”, a subliniat liderul de la Teheran.
În campania electorală, Donald Trump a catalogat acordul nuclear cu Iranul drept „cel mai prost tratat negociat vreodată”, avertizând că fie îl va anula, fie îl va renegocia. În plus, reprezentanţi ai echipei de tranziţie a lui Donald Trump au început consultări cu republicani din Congres pe tema opţiunilor de sancţiuni contra Iranului care să nu încalce acordul nuclear dintre marile puteri şi Iran semnat în 2015. Sancţiunile ar putea fi aplicate din cauza programului balistic iranian sau a abuzurilor asupra drepturilor omului, au declarat surse din cadrul Congresului SUA.
Sâmbătă, Iranul a denunţat o decizie de prelungire a Legii privind sancţiunile impuse Iranului, argumentând că măsura demonstrează că Statele Unite nu îşi respectă angajamentele. Senatul SUA a aprobat recent prelungirea cu zece ani a Legii privind sancţiunile impuse Iranului. Teheranul a denunţat o măsură incompatibilă cu acordul nuclear semnat cu marile puteri din grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Rusia, China, Franţa şi Germania).
Citeşte şi: Casa Albă reasigură China că nu recunoaşte independenţa Taiwanului, după ce Donald Trump a vorbit cu liderul de la Taipei
Citeşte şi: Membri ai organizaţiei rasiste Ku Klux Klan au defilat în SUA, pentru a aclama victoria lui Trump
Citeşte şi: Trump l-a nominalizat pe unul dintre contracandidaţii săi în alegeri la funcţia de secretar pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană
Citeşte şi: Vladimir Putin: Donald Trump este o persoană isteaţă şi va înţelege rapid noile sale responsabilităţi
Citeşte şi: Financial Times: Reacţia „brutal de pragmatică” a Chinei la politicile impredictibile ale Administraţiei Trump
Citeşte şi: China avertizează Statele Unite după ce Donald Trump a discutat cu preşedintele Taiwanului