Israelul a primit o propunere franceză pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a primit o propunere în vederea unui armistiţiu de 48 de ore de la şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a anunţat marţi un înalt oficial israelian.

22 afișări
Imaginea articolului Israelul a primit o propunere franceză pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

Bernard Kouchner, ministrul francez de externe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Barak a primit o propunere" din partea ministrului francez al Afacerilor Externe, a declarat oficialul de rang înalt, sub acoperirea anonimatului, subliniind că Bernard Kouchner şi ministrul Apărării discutaseră de două ori la telefon.

"O decizie referitoare la un armistiţiu depinde de prim-ministrul Ehud Olmert şi de cabinetul de securitate", a spus el. "Noi continuăm toate operaţiunile şi ne pregătim să trecem la etapa următoare", a adăugat acest oficial.

Un oficial israelian de rang înalt a anunţat că liderii israelieni vor examina marţi seara o propunere franceză în vederea unui acord provizoriu de încetare a focului în Fâşia Gaza.

Premierul Ehud Olmert, ministrul de Externe, Tzipi Livni, şi ministrul Apărării, Ehud Barak, "se vor întâlni în decurs de o oră pentru o evaluare a situaţiei, în cursul căreia va fi examinată o propunere franceză de armistiţiu" pentru 48 de ore, a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului.

Shimon Peres: Israelul vrea "încetarea terorismului", nu un armistiţiu cu Hamas

Preşedintele israelian Shimon Peres a afirmat marţi că Israelul doreşte să se ajungă la "o încetare a terorismului", "nu la un armistiţiu" cu mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.

"Ceea ce dorim nu este un armistiţiu, ci o încetare a terorismului", a subliniat preşedintele Peres, într-o intervenţie la Ministerul Apărării de la Tel-Aviv.

"Acest război nu seamănă cu nici un altul pe care le-am mai purtat în trecut. Este o operaţiune foarte dificilă împotriva teroriştilor. Sugerez poporului să nu subestimeze duşmanul", a adăugat Peres.

La rândul său, şeful Statului Major, Gabi Ashkenazi, a declarat laconic că "treaba nu a fost încheiată" în Fâşia Gaza.

În timpul unui interviu difuzat la postul american CNN, şeful opoziţiei israeliene şi liderul partidului Likud (de dreapta), Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi că Israelul trebuie "să se debaraseze" de mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

"În ultimă instanţă, trebuie înlăturat regimul Hamas pentru că este (un regim) duşman", a spus Netanyahu, al cărui partid este favorit pentru câştigarea alegerilor legislative din 10 februarie 2009, potrivit sondajelor. "Trebuie să ne debarasăm de regim", a adăugat el.

"Este ca şi cum al-Qaida ar avea o bază susţinută de Iran aproape de oraşul New York. Este mai mult sau mai puţin ceea ce avem noi în Gaza. Avem Hamasul susţinut de Iran, care lansează rachete, cum s-a întâmplat nu mai târziu decât ieri, la periferia Tel-Avivului", a continuat liderul partidului Likud.

"Ei vor distrugerea noastră. Ei lansează proiectile asupra civililor noştri. Ei se ascund în spatele civililor lor. Aceasta este o dublă crimă de război", a adăugat Netanyahu.
"Cu Hamas, pacea nu are nici o şansă", a insistat el, angajându-se să susţină Guvernul premierului Ehud Olmert, oricare ar fi decizia sa asupra unei eventuale intervenţii terestre.

Ofensiva israeliană, care a făcut cel puţin 360 de morţi şi 1.700 de răniţi palestinieni în Gaza, a fost declanşată sâmbătă, după ce Hamas nu a reînnoit un armistiţiu de şase luni, care a expirat la 19 decembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici