Italia dezvoltă un tratament pentru Covid-19, folosindu-se de sângele pacienţilor infectaţi

Timp de aproape o lună, Italia a fostul focarul mondial al pandemiei de Covid-19, după ce a depăşit cu mult cazurile şi decesele înregistrate în China. Acum că numărul persoanelor infectate a început să scadă, medicii din peninsulă lucrează la un tratament creat din sângele celor care s-au vindecat.

Imaginea articolului Italia dezvoltă un tratament pentru Covid-19, folosindu-se de sângele pacienţilor infectaţi

Italia dezvoltă un tratament pentru Covid-19, folosindu-se de sângele pacienţilor infectaţi

Medicii italieni lucrează la un tratament realizat din plasma sanguină a celor care s-au vindecat de Covid-19, scrie CNN.

„Ceva bun poate ieşi din asta”, a spus dr. Fausto Baldanti. "Am avut un focar atât de mare, încât acum avem foarte mulţi potenţiali donatori".

Persoanele care se recuperează după o infecţie, dar nu au prezentat niciodată simptome, dezvoltă anticorpi în plasma sanguină. Anticorpii aceştia pot fi transferaţi la o altă victimă, unde ar putea ajuta la neutralizarea virusului din corpul destinatarului.

Timp de zeci de ani, medicii au folosit plasmă sau chiar sânge integral de la pacienţii recuperaţi pentru a trata nou-infectaţii.

Baldanti este virolog la Spitalul Universitatea Pavia San Matteo din regiunea nordică a Lombardiei, zonă care a înregistrat cele mai multe cazuri şi decese în Italia. El speră că „acest tratament cu plasmă poate fi crucial pentru controlul infecţiei la pacienţii internaţi în secţiile de terapie intensivă”.

Tratamentul este, însă, doar în faza experimentală în Italia şi va depinde foarte mult de dezvoltarea unui test dovedit pentru anticorpii de coronavirus.

Testele anticorpilor, cunoscute şi sub denumirea de teste serologice ar putea fi terminate până la finalul lunii aprilie.

"Sperăm să avem un test serologic (test de sânge) care să fie aprobat pentru a testa dacă cineva are anticorpi până la sfârşitul lunii aprilie. În acest sens vom începe să selectăm primii donatori", a declarat Giancarlo Maria Liumbruno pentru CNN.

„Această nouă iniţiativă ne-ar permite să testăm 1.700.000 de donatori de sânge în Italia, pentru a vedea cine a fost infectat şi a dezvoltat anticorpi”, a spus el.

Odată ce un test de anticorpi este aprobat, Italia intenţionează să-şi deschidă băncile de sânge pentru ca persoanele cu anticorpi coronavirus să înceapă să doneze, a spus Liumbruno.

Companiile care lucrează la dezvoltarea tratamentului cu plasmă spun că acesta ar putea fi gata în trei până la şase luni.

„Iniţial vom folosi plasma de la aproximativ 100 de pacienţi care şi-au revenit din Covid-19 pentru a dezvolta o doză care poate fi injectată prin mijloace intravenoase sau intramusculare”, a explicat Dr. Alessandro Gringeri.

„Vom genera o terapie cu imunoglobulină derivată din plasmă, care poate fi administrată fie la pacienţii care suferă de Covid-19, fie la lucrătorii din sistemul medical pentru a le oferi imunizare pasivă temporară”, a explicat specialistul care lucrează la dezvoltarea tratamentului.

Gringeri spune că compania intenţionează să înceapă colectarea plasmei de la pacienţii convalescenţi până la sfârşitul lunii mai, cu speranţa de a avea un prototip al tratamentului până la sfârşitul lunii septembrie.

Dacă teoria se dovedeşte a fi reuşită în practică, tragedia Italiei poate dovedi cel puţin să conţină seminţele unei soluţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici