Prima pagină » Știri externe » Italia: Greva din aviație reprogramată din cauza Jocurilor Olimpice. Ce trebuie să știe pasagerii

Italia: Greva din aviație reprogramată din cauza Jocurilor Olimpice. Ce trebuie să știe pasagerii

Greva națională din aviație, care amenința să afecteze zeci de mii de pasageri în plin sezon olimpic, a fost amânată. Pentru a preveni blocajele majore de transport, autoritățile au decis reprogramarea acțiunii de protest, scrie Euronews.
Italia: Greva din aviație reprogramată din cauza Jocurilor Olimpice. Ce trebuie să știe pasagerii
Sursa foto: Canella/ROPI via ZUMA Press

Grevele inițial programate pentru 16 februarie ar fi provocat perturbări semnificative în  aeroporturile din Italia chiar în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă. Vicepremierul Matteo Salvini a intervenit pentru a suspenda acțiunea sindicală. El a argumentat că mobilitatea trebuie garantată pe durata unui „eveniment de importanță globală”. Astfel, greva de 24 de ore a fost decalat pentru sfârșitul lunii februarie, mai arată Euronews.

Aeroporturi și companii afectate de greva

La noua dată, personalul companiei naționale ITA Airways intenționează să declanșeze o grevă de 24 de ore, începând de la miezul nopții. Zborurile din principalele aeroporturi italiene ar putea fi afectate, printre care se numără:

  • Milano Malpensa
  • Milano Linate
  • Roma Fiumicino
  • Veneția Marco Polo
  • Verona Valerio Catullo

La protest s-au alăturat sindicatele piloților, însoțitorilor de bord și personalului de la sol. De asemenea, angajați ai companiilor Vueling și easyJet, precum și personalul de handling din Milano Linate și Malpensa, ar putea participa.

Conform legislației italiene, anumite intervale orare rămân asigurate chiar și în timpul grevelor: între 07:00–10:00 și 18:00–21:00. Cu toate acestea, autoritățile estimează că între 25.000 și 27.000 de pasageri ar putea fi afectați.

Noi perturbări în martie și februarie

Tensiunile din sectorul aviației continuă. Angajații ENAV, furnizorul național de servicii de trafic aerian, au anunțat o grevă pentru 7 martie, care ar putea afecta deplasările în perioada Jocurilor Paralimpice.

Pe lângă sectorul aerian, la finalul lunii februarie este anunțată și o grevă în transportul feroviar. Angajații companiei de stat Ferrovie dello Stato Italiane (FS) vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore, între 21:00, 27 februarie și 20:59, 28 februarie. Vor fi afectate trenurile regionale, cele de mare viteză Frecce și serviciile Intercity. Similar transportului aerian, există intervale garantate pentru trenurile regionale: 06:00–09:00 și 18:00–21:00.

Autoritățile recomandă pasagerilor să verifice constant informațiile oferite de companiile aeriene și feroviare, să ia în calcul eventuale întârzieri sau anulări și, dacă este posibil, să își reprogrameze călătoriile în afara zilelor de grevă.