Kerry, nevoit să-şi repare bicicleta cu care a ieşit la plimbare într-un atelier din Lausanne

Proprietarul unui atelier de biciclete din Lausanne, Lionel Schumann, a devenit celebru luni, după ce a reparat bicicleta secretarului de Stat american John Kerry, ieşit la o plimbare pe malul Lacului Geneva după o întâlnire cu omologul său iranian Javad Zarif.

Urmărește
242 afișări
Imaginea articolului Kerry, nevoit să-şi repare bicicleta cu care a ieşit la plimbare într-un atelier din Lausanne

Kerry, nevoit să-şi repare bicicleta cu care a ieşit la plimbare într-un atelier din Lausanne (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Kerry, căruia-i place să-şi respecte programul de exerciţii fizice inclusiv în timpul negocierilor internaţionale tensionate, şi-a luat o pauză, luni după-amiaza - după reluarea în cursul dimineţii a negocierilor asupra programului nuclear iranian - pentru a se plimba cu bicicleta, relatează Los Angeles Times online.

În timp ce şeful diplomaţiei americane era înconjurat de un dispozitiv de securitate "intimidant", susţinut de vehicule din urmă, a suferit o pană. La scurt timp după aceea, Schumann s-a trezit cu diplomatul american - înalt de peste un metru şi nouăzeci, purtând echipament din spandex - în atelierul său, Sam’s Bikes, cerându-i ajutorul cu schimbătorul de pinioane.

Kerry, un fin cunoscător al echipamentului sportiv, "s-a purtat ca un client normal", a declarat Schumann pentru cotidianul regional elveţian 24 Heures. Din păcate, oficialul de rang înalt nu a avut prea mult timp la dispoziţie să "vorbească despre biciclete", şi-a exprimat Schumann regretul, adăugând că secretarul american "chiar vorbeşte bine franceză şi este foarte simpatic".

Schumann a reparat schimbătorul din câteva mişcări, cu o şurubelniţă, gratis.

El a admirat bicicleta scumpă, cu cadrul de titan, de fabricaţie americană, pe care Kerry a adus-o cu el în Elveţia - marca Serotta, care costă de obicei câteva mii de dolari. "O bicicletă foarte bună, chiar dacă este dintr-o generaţie mai veche", a declarat el, apreciind că Kerry părea în formă.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a fost criticat, în ianuarie, în timpul unei runde anterioare de negocieri, de către reprezentanţi ai liniei dure a regimului de la Teheran, pentru că s-a plimbat împreună cu secretarul de Stat american, timp de 15 minute, pe malul lacului. Conservatorii iranieni au apreciat că nu ar trebui să fie atât de "prietenos" cu reprezentantul Guvernului pe care-l consideră inamicul lor de moarte. Până în prezent, Zarif a rămas, săptămâna aceasta, departe de pauzele în care Kerry face sport, comentează LA Times.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici