Liderii germani vor ca statul să se implice mai mult pe scena internaţională şi să trimită arme în Ucraina

Viitorul şef al Conferinţei de Securitate de la Munchen, Christoph Heusgen, a declarat într-un interviu că Germania ar trebui să îşi intensifice poziţia de lider pe scena internaţională şi să îşi liberalizeze politica exportului de arme, inclusiv să ia în considerare trimiterea de arme în Ucraina.

1321 afișări
Imaginea articolului Liderii germani vor ca statul să se implice mai mult pe scena internaţională şi să trimită arme în Ucraina

Germania a fost criticată pentru că a refuzat să trimită arme Ucrainei, spre deosebire de alţi aliaţi occidentali, pe fondul temerilor legate de o nouă invazie rusă. Germania are o politică de lungă durată de a nu exporta arme în zonele de război, înrădăcinată parţial în istoria sa sângeroasă din secolul XX şi în pacifismul care a rezultat.

Heusgen a declarat că Berlinul a dat dovadă de leadership politic în criză, de exemplu, reluând formatul Normandia de discuţii cu reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei şi Franţei 

Dar Germania ar trebui să ia în considerare exportul de arme pentru ca şi Ucraina să se poată apăra singură, a declarat Heusgen, fost diplomat german de rang înalt. Folosirea istoriei ca scuză nu mai este adecvată şi nici măcar logică, a spus el

"Ne uşurăm prea mult situaţia, să spunem că întotdeauna am procedat aşa, aşa că vom continua", a declarat el pentru Reuters. "Trebuie să avem o dezbatere despre un rol mai activ al Germaniei în politica externă, iar politica de securitate şi (politica exportului de arme) fac parte din aceasta".

Heusgen a spus că preşedintele rus Vladimir Putin pare să alimenteze o criză cu Ucraina pentru a-şi spori popularitatea acasă, dar nu pare încă decis să acţioneze. "El priveşte cu atenţie cum vom reacţiona", a spus Heusgen.

Germania, al doilea cel mai mare donator al Naţiunilor Unite, a dat deja dovadă de mai mult leadership în politica externă sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel, a spus Heusgen, de exemplu, fiind mai activă în Africa.

Întrebat dacă Europa ar trebui să păstreze trupele staţionate în Mali, el a spus că Occidentul trebuie să tragă învăţăminte din eşecul din Afganistan şi să se concentreze pe sprijinirea guvernelor care respectă buna guvernare şi drepturile omului.

Europa trebuie să adreseze un ultimatum guvernului din Mali, a spus el: fie începe să pună în aplicare un acord de pace încheiat anterior cu triburile din nord şi organizează alegeri democratice, "fie plecăm".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici