Liderul opoziţiei tunisiene a fost asasinat

Politicianul naţionalist Mohamed Brahmi, liderul opoziţiei tunisiene, a fost asasinat joi, familia lui acuzând islamiştii că sunt în spatele atentatului.

236 afișări
Imaginea articolului Liderul opoziţiei tunisiene a fost asasinat

Liderul opoziţiei tunisiene a fost asasinat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Domnul Brahmi a fost împuşcat mortal la ieşirea din domiciliu", a anunţat Ministerul tunisian de Interne, confirmând o informaţie anunţată de partidul politicianului, Mişcarea Populară, atribuind atentatul formaţiunii islamiste Ennahda, aflată la putere.

Mohamed Brahmi, coordonatorul general al Mişcării Populare şi membru al Adunării Naţionale Constituante, a fost asasinat la ieşirea din locuinţă, în regiunea Ariana", în nordul Tunisiei.

Aflat la reuniunea de la Ljubljana, preşedintele Franţei, François Hollande, s-a declarat "înspăimântat" de acest asasinat. "Prima mea reacţie a fost de spaimă când am aflat de asasinarea acestui politician democrat. Cei care au comis acest act odios vor să distrugă întreaga Tunisie", a spus preşedintele Franţei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici