Macron îi transmite lui Erdogan că armistiţiul din Siria trebuie să se aplice şi regiunii Afrin

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis, luni, omologului său din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, că armistiţiul cerut de ONU trebuie să se aplice asupra întreg teritoriului sirian, inclusiv asupra regiunii Afrin, unde Turcia a lansat o ofensivă militară, informează France 24.

1121 afişări
Imaginea articolului Macron îi transmite lui Erdogan că armistiţiul din Siria trebuie să se aplice şi regiunii Afrin

Macron îi transmite lui Erdogan că armistiţiul din Siria trebuie să se aplice şi regiunii Afrin

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la Paris, în cadrul unei convorbiri telefonice, Macron i-a transmis lui Erdogan că armistiţiul de 30 de zile adoptat printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU trebuie să se aplice asupra întregului teritoriu sirian şi ”ar trebui implementat fără întârziere de toată lumea”.

De asemenea, Macron a subliniat că acordul de încetare a focului trebuie respectat în totalitate şi a adăugat că Franţa va monitoriza accesul ajutoarelor umanitare în Siria.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie prin care cere instituirea unui armistiţiu umanitar în Siria cu durata de 30 de zile. Guvernul de la Ankara precizase că armistiţiul cerut de ONU nu afectează operaţiunea militară a Turciei din provincia siriană Afrin.

Pe data de 19 ianuarie, armata turcă a declanşat o ofensivă antikurdă în nordul Siriei, lansând atacuri aeriene şi terestre în provincia Afrin.

Ankara consideră grupările kurde siriene susţinute de Statele Unite drept aliate cu mişcarea insurgentă separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie considerată teroristă de Turcia, SUA şi UE.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici