Marea Britanie pregăteşte sancţionarea unor membri ai regimului din Belarus

  • Guvernul Boris Johnson pregăteşte, în colaborare cu Statele Unite şi Canada, sancţiuni împotriva membrilor Administraţiei Aleksandr Lukaşenko
  • Aceştia ar fi implicaţi în abuzuri asupra drepturilor omului, informează agenţia Associated Press.
  • Uniunea Europeană a anunţat joi că învestitura lui Aleksandr Lukaşenko într-un nou mandat de preşedinte al Belarusului nu are legitimitate democratică.
236 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie pregăteşte sancţionarea unor membri ai regimului din Belarus

Marea Britanie pregăteşte sancţionarea unor membri ai regimului din Belarus

Guvernul Boris Johnson pregăteşte, în colaborare cu Statele Unite şi Canada, sancţiuni împotriva membrilor Administraţiei Aleksandr Lukaşenko implicaţi în abuzuri asupra drepturilor omului, informează agenţia Associated Press.

"Vom aplica toate măsurile pe care le avem la dispoziţie pentru a-l trage la răspundere pe Aleksandr Lukaşenko şi regimul său", a declarat ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, în Camera Comunelor.

"Vrem să ne alăturăm Uniunii Europene în adoptarea unor sancţiuni punctuale împotriva celor responsabili de violenţe, deşi procedurile UE au fost amânate la Bruxelles. Ţinând cont de această amânare, ne coordonăm cu Statele Unite şi Canada pentru a pregăti urgent sancţiuni adecvate", a precizat şeful diplomaţiei de la Londra.

Uniunea Europeană a anunţat joi că învestitura lui Aleksandr Lukaşenko într-un nou mandat de preşedinte al Belarusului nu are legitimitate democratică.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. În ultimele săptămâni, în Belarus au avut loc proteste masive.

Uniunea Europeană nu a recunoscut rezultatul alegerilor şi a impus sancţiuni care vizează membri ai regimului de la Minsk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici