Marea Britanie va putea menţine acces la piaţa UE prin contribuţii bugetare, propune Berlinul - surse

Londra va trebui să contribuie la bugetul Uniunii Europene pentru a menţine accesul la piaţa comunitară după Brexit, propune Ministerul german al Finanţelor, argumentând că astfel se vor putea atenua efectele economice bilaterale generate de ieşirea Marii Britanii din comunitatea europeană.

1732 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie va putea menţine acces la piaţa UE prin contribuţii bugetare, propune Berlinul - surse

Marea Britanie va putea menţine acces la piaţa UE prin contribuţii bugetare, propune Berlinul (Imagine: Shutterstock)

"Ieşirea Marii Britanii din UE va avea consecinţe grave din punct de vedere economic şi privind stabilitatea" bugetară, cu impact în principal "asupra economiei reale"; "vor apărea dificultăţi financiare atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi pentru Marea Britanie", arată un raport de evaluare elaborat de Ministerul german al Finanţelor, obţinut de revista Focus şi preluat de publicaţia Handelsblatt şi de agenţia Reuters.

Potrivit calculelor Ministerului Finanţelor de la Berlin dezvăluite de agenţia Reuters, Germania va trebui să suplimenteze cu 4,5 miliarde de euro anual contribuţia la bugetul UE din cauza Brexit. Pentru atenuarea costurilor, Berlinul ar fi favorabil menţinerii accesului Marii Britanii la piaţa comunitară în schimbul unei contribuţii bugetare. "Viitoarea contribuţie bugetară britanică trebuie folosită pentru amortizarea efectelor financiare ale ieşirii Marii Britanii din UE", explică oficiali germani.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor nu a făcut niciun comentariu pe tema acestui raport de evaluare.

Uniunea Europeană nu vrea să pedepsească Marea Britanie pentru decizia Brexit, dar îşi va apăra propriile interese, a afirmat joi seară Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor, avertizând că negocierile cu Guvernul de la Londra "vor fi dure". Uniunea Europeană vrea ca Marea Britanie să rămână puternică, dar trebuie să îşi apere şi propriile interese. "Negocierile vor fi dure", a subliniat Wolfgang Schäuble.

După ce surse citate de cotidianul Financial Times au semnalat că Marea Britanie va trebui să achite obligaţii curente de 100 de miliarde de euro în momentul ieşirii din Uniunea Europeană, premierul Theresa May a acuzat Bruxellesul că ar vrea să influenţeze rezultatul alegerilor parlamentare britanice.

În replică, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, i-a cerut Theresei May să dea dovadă de "moderaţie şi respect" pentru milioanele de oameni afectaţi de Brexit. "Negocierile oricum vor fi dure. Dacă vom începe să ne certăm înainte de iniţierea discuţiilor, vor deveni imposibile", a spus Donald Tusk, citat de site-ul cotidianului The Guardian.

Negocierile între Bruxelles şi Londra se vor concentra în primul rând pe modalităţile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. În a doua etapă, vor fi stabilite condiţiile relaţiei bilaterale post-Brexit. Marea Britanie speră să menţină acces la piaţa comunitară după ieşirea din UE, dar Bruxellesul condiţionează acest lucru de contribuţii bugetare şi de respectarea unor principii fundamentale comunitare, inclusiv libertatea circulaţiei persoanelor, capitalului, bunurilor şi serviciilor.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici