Măsuri antiepidemice mai dure, anunţate în Scoţia. Restricţiile vor fi în vigoare trei săptămâni

  • Nici Scoţia nu scapă de restricţiile împotriva COVID-19.
  • După anunţul lui Boris Johnson, premierul Nicola Sturgeon declară alertă de nivel 4 şi în Scoţia.
  • Restricţiile vor fi în vigoare timp de trei săptămâni.
1299 afișări
Imaginea articolului Măsuri antiepidemice mai dure, anunţate în Scoţia. Restricţiile vor fi în vigoare trei săptămâni

FOTO: Profimedia

Prim-ministrul Nicola Sturgeon a anunţat că Scoţia se va afla sub alertă de nivel 4 (cel mai ridicat grad) începând cu data de 26 decembrie. Ce înseamnă acest lucru? Scoţienii din locuinţe diferite nu se vor putea întâlni, pub-urile vor pune lacătul, iar magazinele care nu comercializează produse esenţiale se vor închide.

De asemenea, Nicola Sturgeon a anunţat o nouă interdicţie de călătorile, valabilă pentru persoanele care sosesc în Scoţia din restul Regatului Unit, scrie The Independent.

Restricţiile vor fi în vigoare timp de trei săptămâni.

Elevii nu se vor întoarce la şcoală până pe 11 ianuarie, iar orele se vor ţine online până pe 18 ianuarie. Singurele excepţii de la regulă vor fi admise în cazul copiilor angajaţilor esenţiali şi cei din categoriile vulnerabile, relatează BBC.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat sâmbătă restricţii mai dure, care afectează milioane de englezi. De Crăciun, Anglia nu va avea parte de o relaxare a măsurilor antiepidemice, din cauza apariţiei unei noi tulpini SARS-CoV-2. Londra şi sud-estul Angliei - aproximativ o treime din populaţia engleză - se vor afla sub alertă de gradul 4. Noile reguli vor intra în vigoare începând de sâmbătă seara, la miezul nopţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici