MEDIAFAX ZOOM: Nelson Mandela - GALERIE FOTO

Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut pe 18 iulie 1918 într-un sat din provincia Cape a Africii de Sud. Prenumele Nelson l-a primit în prima zi de şcoală din partea învăţătoarei, potrivit unui obicei care cerea fiecărui copil să aibă un nume englezesc. Cel de-al doilea prenume, care în dialectul xhosa înseamnă ‘scandalagiu’, a fost unul prevestitor, anunţând lupta pe care avea să o ducă timp de peste 45 de ani împotriva segregării rasiale.

423 afișări
Imaginea articolului MEDIAFAX ZOOM: Nelson Mandela - GALERIE FOTO

MEDIAFAX ZOOM: Nelson Mandela (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Descendent al familiei regale care guverna poporul Thembu, Mandela a început să militeze pentru drepturile sud-africanilor de culoare în timpul celui de-al doilea război mondial, perioadă în care studia dreptul la Universitatea Witwatersrand din Johannesburg. Astfel, alături de alţi tineri, a fondat în 1944 Liga Tineretului Congresului National African. Radicalizare viziunii sale politice, concretizată în fondarea mişcării Umkhonto we Sizwe (Lancea Naţiunii) în 1961, pe modelul grupărilor de gherilă, avea să conducă la arestarea, judecarea şi condamnarea sa la închisoare pe viaţă.

GALERIA FOTO COMPLETĂ PE MEDIAFAX ZOOM

Petrece 26 de ani în inchisoare, iar eliberarea sa, pe 11 februarie 1990, va da semnalul prăbuşirii apartheid-ului în Africa de Sud. Patru ani mai târziu, în 1994, câştigă primele  alegeri democratice şi multirasiale din Africa de Sud, moment ce reprezintă punctul culminant al unei vieţi dedicate luptei pentru egalitatea în drepturi a tuturor sud-africanilor, indiferent de rasă sau culoare.

Lider al luptei anti-apartheid, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, primul preşedinte sud-african de culoare, Nelson Mandela a reuşit să schimbe din temelii lumea în care s-a născut şi să îi inspire pe cei aflaţi în căutarea justiţiei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici