Medvedev ameninţă Tribunalul de la Haga după mandatul de arestare emis pe numele lui Putin: "toată lumea umblă sub Dumnezeu şi sub rachete"

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a ameninţat cu un atac cu rachete asupra Curţii Penale Internaţionale din Olanda, după ce aceasta a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

1726 afișări
Imaginea articolului Medvedev ameninţă Tribunalul de la Haga după mandatul de arestare emis pe numele lui Putin: "toată lumea umblă sub Dumnezeu şi sub rachete"

"Toată lumea umblă sub Dumnezeu şi sub rachete. Este destul de posibil să ne imaginăm un scenariu în care o navă rusă staţionată în Marea Nordului ar putea lovi strategic tribunalul de la Haga cu o rachetă hipersonică Onyx", a scris Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

"Tribunalul este doar o biată organizaţie internaţională, nu populaţia unei ţări NATO. De aceea nu vor începe un război. Le este frică. Şi nimănui nu-i va părea rău pentru ei", a adăugat Medvedev, potrivit The Kyiv Independent.

El a continuat prin a-i avertiza pe judecătorii Curţii Penale Internaţionale să "se uite cu atenţie la cer".

Margarita Simonyan, redactorul-şef al postului de televiziune RT al Kremlinului, a lăsat să se înţeleagă că Rusia ar putea lovi cu rachete o ţară care îl va aresta pe Putin.

"Mi-ar plăcea să văd o ţară care îl va aresta pe Putin pentru a aplica decizia Curţii de la Haga", a scris ea. "În aproximativ opt minute. Sau oricât timp îi ia (unei rachete) să zboare spre capitala sa".

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, vineri, emiterea unui mandat de arestare pe numele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru presupusa responsabilitate în crime de război comise în Ucraina de la începerea invaziei militare ruse.

Preşedintele Rusiei "este suspectat că ar fi responsabil de crime de război, prin deportarea ilegală a populaţiei (copii) şi transferul ilegal al populaţiei (copii) din zone ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă. Crimele ar fi fost comise pe teritoriul ucrainean ocupat cel puţin începând cu data de 24 februarie 2022", subliniază instanţa judiciară.

Anterior, Medvedev a comparat mandatul internaţional de arestare a dictatorului rus cu un sul de hârtie igienică. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici