Prima pagină » Social » Dosar penal: O tânără a plătit 160.000 de euro unei vrăjitoare care promitea să o ajute în căsnicie

Dosar penal: O tânără a plătit 160.000 de euro unei vrăjitoare care promitea să o ajute în căsnicie

O tânără din Bacău a solicitat ajutorul altei tinere din Giurgiu care susține că este vrăjitoare. Pentru ajutorul acordat în probleme conjugale, tânăra din Bacău a plătit suma de 160.000 de euro. Tânăra din Giurgiu a fost reținută.
Dosar penal: O tânără a plătit 160.000 de euro unei vrăjitoare care promitea să o ajute în căsnicie
Foto: ksenia-yakovleva/ Unsplash.
Petru Mazilu
09 mai 2025, 13:06, Social

Anchetatorii au anunțat că „polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Giurgiu și al luptătorilor de la acțiuni speciale din Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au pus în aplicare un mandat de percheziție, în județul Giurgiu, la domiciliul unei tinere, de 27 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.”

Potrivit anchetatorilor „în perioada 2021–2025, aceasta ar fi pretins că are puteri tămăduitoare, promițând unei tinere, de 27 de ani, din municipiul Bacău, că o va ajuta în relația conjugală, primind de la aceasta peste 160.000 de euro.”

În urma percheziției care a avut loc miercuri, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, mijloace materiale de probă și sume de bani.

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de înșelăciune.