Mii de australieni, evacuaţi din cauza incendiilor

Mii de cetăţeni australieni au fost evacuaţi vineri din locuinţele lor din sud-estul ţării în urma reizbucnirii incendiilor care au mistuit la începutul lunii regiunea Melbourne şi care s-au soldat cu moarea a 200 de persoane, potrivit autorităţilor.

19 afișări
Imaginea articolului Mii de australieni, evacuaţi din cauza incendiilor

Mii de australieni, evacuaţi din cauza incendiilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 3.000 de pompieri încearcă să ţină sub control patru focare, în timp ce mercurul termometrelor se ridică până la 40 de grade Celsius în regiunea Melbourne, afectată la începutul lui februarie de incendii soldate cu moartea a 210 persoane şi distrugerea a circa 2.000 de locuinţe.

Este vorba despre cele mai grave incendii din istoria "ţării-continent" de la "Miercurea Cenuşii" din 1983 când au murit 75 de persoane.

Mii de locuitori s-au refugiat în adăposturi, în timp ce autorităţile au avertizat că sunt întrunite toate condiţiile pentru a determina alte strămutări de persoane.

Echipaţi cu un cort şi obiecte personale, mulţi locuitori care s-au refugiat la centrul din oraşul Lilydale, situat la est de Melbourne, ascultă cu atenţie buletinele informative de la radio pentru a se informa despre situaţia incendiilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici