Ministrul german de Interne: Nu a sosit momentul ca România şi Bulgaria să intre în Schengen

Hans-Peter Friedrich, ministrul german de Interne, a declarat, joi, că progresele realizate de România şi Bulgaria nu sunt suficiente şi nu este momentul ca cele două ţări să intre în Schengen.

627 afișări
Imaginea articolului Ministrul german de Interne: Nu a sosit momentul ca România şi Bulgaria să intre în Schengen

Ministrul german de Interne: Nu a sosit momentul ca România şi Bulgaria să intre în Schengen

"După părerea noastră, nu a sosit momentul să fie eliminate controalele la graniţă pentru cele două ţări", a precizat Hans-Peter Friedrich, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, scrie Die Welt.

Oficialul german a subliniat că România şi Bulgaria au făcut "ceva progrese", dar acestea nu sunt "suficiente pentru a îndeplini condiţiile legale care ar permite primirea în spaţiul Schengen".

"În prezent nu pot aprecia când ar putea veni momentul" aderării celor două state, a mai spus Friedrich, întrebat dacă poate avansa o dată exactă pentru primirea României şi Bulgariei în Schengen.

Miniştrii de Interne discută, în Consiliul JAI, despre "situaţia la zi" a aplicării dispoziţiilor Schengen de către România şi Bulgaria, fiind exclus un vot privind aderarea celor două ţări, în condiţiile în care există state care se opun, a decis, miercuri, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi.

COREPER II (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) a stabilit formula finală a discuţiilor privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen la reuniunea Justiţie şi Afaceri Interne de joi. Astfel, s-a decis ca miniştrii de interne să discute despre "situaţia la zi" a dosarului, formulă ce exclude orice fel de decizie privind aderarea celor două ţări.

Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Radu Stroe va fi prezent la Consiliul JAI, unde participanţii vor discuta despre "cadrul legislativ necesar aplicării integrale a dispoziţiilor acquis-ului Schengen pentru România şi Bulgaria".

Surse din cadrul Preşedinţiei lituaniene au declarat, marţi, că "oficiali din România şi Bulgaria au avut consultări cu state membre care, în mod tradiţional, s-au opus aderării în trecut".

La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la Bucureşti a precizat că poziţia Olandei faţă de aderarea celor două ţări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp.

"Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Olandei", a comunicat misiunea diplomatică, reamintind că Guvernul de la Haga "va aştepta raportul MCV înainte de a-şi stabili, în strânsă cooperare cu alte state membre, poziţia sa privind aderarea (României şi Bulgariei) la Schengen".

Raportul MCV urmează să fie publicat în ianuarie 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici