Mobilizare masivă de forţe în apropiere de ambasada Israelului la Cairo - VIDEO

Forţele armatei şi poliţiei egiptene erau mobilizate masiv, sâmbătă dimineaţă, în faţa ambasadei Israelului la Cairo, la o zi de la un atac de o violenţă fără precedent lansat de manifestanţii egipteni împotriva reprezentanţei diplomatice israeliene.

306 afișări
Imaginea articolului Mobilizare masivă de forţe în apropiere de ambasada Israelului la Cairo - VIDEO

Mobilizare masivă de forţe în apropiere de ambasada Israelului la Cairo (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Urmele confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de poliţie, care au încercat să îi disperseze pe aceştia în cursul nopţii, erau încă vizibile, potrivit unui jurnalist al AFP.

Vehicule blindate erau mobilizate în faţa ambasadei, în timp ce aproximativ 30 de vehicule ale scutierilor se aflau în apropierea reprezentanţei diplomatice şi a comisariatului învecinat din cartierul Gizah.

Străzile erau în continuare pline de pietre şi de cioburi după confruntările soldate cu aproape 450 de răniţi, majoritatea uşor, potrivit Ministerului Sănătăţii. Unul dintre răniţi a decedat din cauza unei crize cardiace.

Totuşi, circulaţia era aproape normală, numai unele străzi care duc la ambasadă fiind închise, şi niciun manifestant nu se afla în acest sector.

Ministerul de Interne a proclamat mobilizare generală, anulând permisiile poliţiştilor, în timp ce o reuniune a celulei de criză a Guvernului urmează să aibă loc în cursul zilei.

Ambasada Israelului în Egipt, o clădire simbolică pentru pacea încheiată în 1979 între cele două ţări dar care cristalizează şi furia unei părţi a opiniei publice egiptene, a fost invadată vineri de manifestanţi egipteni, care au aruncat documente dintr-unul din birouri şi au retras drapelul israelian, în pofida mobilizării impresionante a poliţiei.

Manifestanţii, înarmaţi cu ciocane, bare de fier şi corzi, au doborât un zid de protecţie înălţat în ultimele zile de autorităţile egiptene în faţa clădirii care adăposteşte misiunea diplomatică.

Ambasadorul israelian în Egipt, Yitzhak Levanon, a părăsit sâmbătă dimineaţă Cairo cu avionul, sub escortă, potrivit unor surse aeroportuare.

Aceasta este prima dată când ambasada este atacată cu o asemenea violenţă de la semnarea păcii între cele două ţări.

Atacul s-a produs după o reuniune în piaţa Tahrir din Cairo, care cere reforme şi democraţie, la şapte luni de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak şi preluarea puterii de către armată.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici