Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au încheiat

Întâlnirea dintre negociatorii ruşi şi ucraineni s-a încheiat marţi, au declarat oficialii din Turcia, unde acestea au avut loc.

113310 afișări
Imaginea articolului Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au încheiat

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au încheiat

Echipele de negociatori s-au întâlnit la Istanbul pentru a încerca să ajungă la un acord privind încetarea focului şi pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

Roman Abramovici a fost prezent la discuţii, dar nu a făcut parte în mod oficial din echipele de negociere.

Un rezultat al negocierilor dintre Rusia şi Ucraina este posibil să fie cunoscut peste câteva ore, potrivit Sky News.

Negocierile care au avut loc în Turcia sunt primele discuţii directe între cele două părţi în mai mult de două săptămâni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici