Nou bilanţ al atacului din Nairobi: Crucea Roşie kenyană anunţă cel puţin 68 de morţi. Mai mulţi străini, între care şi europeni, printre victime

Bilanţul atacului din centrul comercial Westgate din Nairobi, comis de un comando islamist, a ajuns la 68 de morţi, a anunţat Crucea Roşie kenyană, duminică.

920 afișări
Imaginea articolului Nou bilanţ al atacului din Nairobi: Crucea Roşie kenyană anunţă cel puţin 68 de morţi. Mai mulţi străini, între care şi europeni, printre victime

Nou bilanţ al atacului din Nairobi: Cel puţin 59 de morţi şi peste 175 de răniţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPDATE: Potrivit Crucii Roşii, alte "nouă cadavre" au fost găsite în timpul asaltului lansat în cursul serii de forţele kenyene. Precedentul bilanţ era de 59 de morţi.

UPDATE: Mai mulţi străini, între care cel puţin şase europeni, se află printre victimele atacului asupra unui centru comercial din Nairobi, în timp ce autorităţile kenyene se tem că bilanţul tragediei ar putea fi mult mai ridicat decât cel anunţat duminică, relatează AFP.

Doi francezi, trei britanici, doi canadieni, un sud-african, o sud-coreeană, o olandeză, doi indieni, un peruan şi un celebru poet şi om de stat ghanez, Kofi Awoonor, au decedat în atacul de la Nairobi. Cetăţeni americani şi numeroşi alţi occidentali - ţinte privilegiate ale atacatorilor - figurează printre răniţi.

"Din nefericire, una dintre victime este o olandeză în vârstă de 33 de ani", a a anunţat duminică Ministerul olandez de Externe într-un comunicat.

Ministrul Frans Timmermans a transmis condoleanţe familiei victimei, a cărei identitate nu a fost comunicată şi rudelor tututor celorlalte victime.

Şapte olandezi, care se aflau în centul comercial, au reuşit să scape nevătămaţi, a adăugat ministerul, afirmând că diplomaţii olandezi le acordă sprijin.

Un medic peruan, fost director adjunct al Fondului pentru Copii al Naţiunilor Unite (UNICEF) din Kenya, figurează, de asemenea, printre victime.

Doctorul Juan Jesus Ortiz se afla în centru împreună cu fiica sa, care a fost rănită, precizează într-un comunicat Ministerul peruan de Externe, care condamnă ferm acest atentat terorist brutal.

Ortiz, în vârstă de 63 de ani, era consultant internaţional pentru sănătate publică al UNICEF şi al Băncii Mondiale. El locuia la Nairobi, unde se afla de mai mulţi ani.

"În prezent la pensie, el avea contract cu o universitate din Liverpool şi trebuia să meargă acolo într-o săptămână", a precizat, din Statele Unite, pentru un post de radio unul dintre cei trei fii ai săi, Ricardo Ortiz.

Alte două victime ale atacului din Nairobi sunt cetăţeni francezi, o mamă şi fiica sa. Acestea au fost "executate în parcarea centrului comercial", a anunţat duminică ministrul delegat pentru francezii din străinătate, Hélène Conway-Mouret.

"Două dintre compatrioatele noastre au fost atacate în mod laş, executate în parcarea centrului comercial în care tocmai îşi făcuseră cumpărăturile", a declarat Conway-Mouret, ministru delegat pentru francezii din străinătate, pentru postul de televiziune BMF-TV.

Alţi cinci francezi se aflau în centrul comercial în momentul atacului şi au putut fugi, a adăugat ministrul.

Luarea cu asalt a centrului comercial Westgate, un loc foarte frecventat de kenyeni şi expatriaţi la sfârşit de săptămână, a fost revendicată de insurgenţii somalezi Shebab, afiliaţi Al-Qaida.

Un bilanţ oficial anunţat în cursul zilei de duminică anunţa 59 de morţi

"Până în prezent avem 59 de persoane ucise", a declarat  ministrul kenyan de Interne, Joseph Ole Lenku, adăugând că alte 175 au fost rănite. Un bilanţ anterior, oferit de şeful Crucii Roşii kenyene, Abbas Gullet, anunţa 43 de morţi şi peste 200 de răniţi.

Printre persoanele ucise se numără doi francezi şi doi canadieni, precum şi poetul şi omul de stat ghanez Kofi Awoonor.

"Sunt şocat să aflu despre moartea lui Kofi Awoonor în atacul terorist de la centrul comercial din Nairobi. Ce lovitură tristă a destinului", a declarat preşedintele Ghanei John Dramani Mahama, într-un comunicat.

Confruntarea între forţele de securitate şi islamişti continua duminică la prânz, aceştia din urmă deţinând un număr nedeterminat de ostatici.

Numărul islamiştilor ar fi cuprins între zece şi 15, potrivit ministrului kenyan.

"Un anumit număr de agresori este în continuare în clădire, între zece şi 15", a declarat el. "Credem că există persoane nevinovate în clădire, de aceea operaţiunea este delicată", a explicat Joseph Ole Lenku.

Focuri de armă susţinute au fost auzite în cursul dimineţii în interiorul centrului comercial Westgate, înconjurat de forţele de securitate, care au primit întăriri şi care au interzis accesul jurnaliştilor în zonă.

Acesta este atentatul cel mai sângeros din Nairobi de la atacul sinucigaş al Al-Qaida, în august 1998, asupra ambasadei americane, soldat cu peste 200 de morţi.

Carnagiul de la Westgate a fost revendicat în cursul serii de islamiştii somalezi Shebab, care au legături cu Al-Qaida şi care l-au prezentat drept o operaţiune de represalii faţă de intervenţia trupelor kenyene în Somalia.

"Ne continuăm eforturile (...). Facem tot ce putem pentru a pune capăt" tragediei, a declarat duminică dimineaţa pentru AFP un ofiţer kenyan.

Un număr mare de soldaţi kenyeni cu căşti şi veste antiglonţ, unii dintre ei purtând lansatoare de grenade, putea fi văzut în jurul Westgate.

Doi militari răniţi au fost evacuaţi şi luaţi de o ambulanţă, a constatat un jurnalist al AFP.

Potrivit Ministerului de Interne, etajele superioare ale centrului au fost securizate, iar atacanţii au fost împinşi către o zonă de la parter sau subsol. Aceştia deţin un număr necunoscut de ostatici.

"Numărul ostaticilor este în continuare necunoscut, dar ei se află în mai multe locuri. Nivelurile superioare (ale centrului comercial) au fost securizate. Nu a putut fi stabilită nicio legătură (cu islamiştii)", a declarat Centrul naţional pentru operaţiuni catastrofale într-un mesaj postat duminică dimineaţă pe Twitter.

"Activitatea continuă dar nu putem precipita lucrurile", a comentat un ofiţer al armatei, aflat în apropierea perimetrului de securitate ce înconjoară centrul.

Atacatorii islamişti au pătruns sâmbătă în jurul prânzului în Westgate Mall, care era plin de persoane, semănând moarte şi haos printre familiile ieşite la cumpărături şi clienţii cafenelor din această clădire de patru etaje.

Ei au deschis focul cu armă automată şi grenade asupra mulţimii de mii de clienţi şi angajaţi ai centrului, unul dintre locurile de preferate de clasele înstărite şi de expatriaţii din Nairobi.

Până în cursul serii, în timp ce confruntările continuau, clienţii speriaţi şi angajaţii traumatizaţi, blocaţi în interior, au continuat să iasă în grupuri mici, pe măsură ce forţele de ordine înaintau. Răniţii şi cadavrele însângerate au fost evacuaţi de serviciile de ajutor.

Sprijiniţi de membrii în civil ai serviciilor de securitate ale cancelariilor occidentale, poliţiştii şi militarii kenyeni au încercat să separe cu prudenţă atacatorii dintr-un labirint de magazine de toate tipurile, unde este uşor să te ascunzi.

Acest centru comercial deschis în 2007 şi deţinut parţial de israelieni, numără restaurante, cafenele, bănci, un supermarket şi un cinematograf multiplex care atrag mii de persoane zilnic.

Într-o capitală cunoscută ca un "hub" al Africii de Est, unde locuiesc numeroşi expatriaţi răspândiţi în toată regiunea, locul era citat frecvent de firmele de securitate drept o posibilă ţintă pentru grupările ce au legături cu Al-Qaida, cum sunt insurgenţii Shebab.

Configuraţia locului - terase mari care dau spre stradă, intrări multiple, parcare aeriană şi subterană - se preta unui atac.

Washingtonul a denunţat un act "nedem". Preşedinţia franceză a denunţat un "atentat laş", în timp ce membrii Consiliului de Securitate al ONU l-au condamnat unanim. Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, s-a declarat "oripilată" de atac şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

"Kenya nu se va lăsa intimidată de terorism", a reacţionat în cursul nopţii preşedintele Uhuru Kenyatta, care a precizat că "a pierdut personal membri ai familiei" în această dramă.

Pe contul lor de Twitter şi apoi printr-un comunicat, islamiştii Shebab au justificat atacul ca represalii faţă de intervenţia armatei kenyene care durează deja de doi ani în sudul Somaliei împotriva grupării islamiste, amintind că au "avertizat Kenya în numeroase rânduri".

"Ceea ce văd kenyenii la Westgate este justiţia punitivă pentru crimele comise de soldaţii lor" în Somalia, "împotriva musulmanilor", au scris ei.

"Mesajul pe care noi îl trimitem Guvernului şi populaţiei kenyene este şi va fi mereu acelaşi: retrageţi-vă toate forţele din ţara noastră", au adăugat ei pe contul lor de Twitter, care a fost suspendat în cursul nopţii.

Armata kenyană a intrat în Somalia în 2011 şi de atunci a rămas în sudul ţării, în cadrul unei forţe africane ce susţine Guvernul somalez în lupta sa cu islamiştii.

"Doar necredincioşii au fost ucişi", au pretins Shebab, afirmând că "mujahedinii" lor au protejat musulmanii prezenţi la faţa locului, "escortându-i" afară din centru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici