Numărul americanilor nemulţumiţi de situaţia internă a ţării, cel mai mare de la mijlocul anilor '70

Americanii cred în proporţie de 75 la sută că lucrurile merg prost în ţară, acesta fiind cel mai mare procent înregistrat vreodată, de la mijlocul anilor '70, înaintea unor alegeri de la mijlocul mandatului, potrivit unui sondaj citat de CNN.

14 afișări
Imaginea articolului Numărul americanilor nemulţumiţi de situaţia internă a ţării, cel mai mare de la mijlocul anilor '70

Numărul americanilor nemulţumiţi de situaţia internă a ţării, cel mai mare de la mijlocul anilor '70 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Economia rămâne de departe subiectul cel mai important pentru americani (52 la sută cred acest lucru), conform sondajului realizat de CNN/Opinion Research Corporation, publicat luni.

"Este mai mult decât deficitul public, educaţia, sănătatea, terorismul, energia, imigraţia ilegală şi războaiele din Afganistan şi Irak la un loc", a declarat directorul departamentului de sondaje al CNN, Keating Holland. "Nici un alt subiect nu a fost numit ca fiind problema cea mai importantă a ţării de mai mult de 8 la sută dintre americani", a adăugat el.

Şomajul rămâne cea mai mare preocupare a americanilor, 58 la sută considerând că aceasta este cea mai importantă problemă economică cu care se confruntă în prezent ţara, urmată de deficitul public (20 la sută) şi taxe şi ipoteci (fiecare câte 8 la sută).

Doar un american din patru crede că lucrurile merg bine în prezent în Statele Unite.

"Chiar şi în 1994, când republicanii au preluat puterea, şi în 2006, când controlul a fost preluat din nou de democraţi, aproximativ jumătate din public era mulţumit de starea naţiunii", a subliniat Holland.

În pofida acestor cifre, 55 la sută dintre americani cred că lucrurile se vor îmbunătăţi peste un an şi 78 la sută afirmă că lucrurile merg bine pentru ei în plan personal.

Sondajul a fost condus în perioada 27-30 octombrie, pe un eşantion de 1.006 americani adulţi intervievaţi telefonic. Marja de eroare este de plus minus trei la sută.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici