O fetiţă româncă din Italia a încercat să se sinucidă pentru că este discriminată de colegi

O fetiţă româncă în vârstă de 13 ani a încercat să se sinucidă în Italia, aruncându-se de la etajul doi al unui imobil, pentru că era supusă discriminării de către colegii de şcoală, informează ediţia electronică a publicaţiei Il Gazzettino.

50 afișări
Imaginea articolului O fetiţă româncă din Italia a încercat să se sinucidă pentru că este discriminată de colegi

O fetiţă româncă din Italia a încercat să se sinucidă pentru că este discriminată de colegi

Tentativa de sinucidere a avut loc săptămâna trecută, dar cazul a ajuns în atenţia presei şi a autorităţilor abia luni. Fetiţa româncă, în vârstă de 13 ani, s-a aruncat de la etajul doi al casei în care locuia, în localitatea Solesino, situată în apropiere de Padova (nord).

Adrian Teodorescu, preşedintele organizaţiei Alleanza Romena, a declarat că fetiţa a recurs la acest gest din cauza mediului şcolar.

"De mult timp, fetiţa era expusă unui tratament discriminatoriu din partea colegilor de clasă, ea fiind singura imigrantă din acel grup", afirmă Adrian Teodorescu.

În prezent, fetiţa se află la spital, având o fractură la picior în urma tentativei de sinucidere. A fost vizitată de prieteni, dar de niciunul dintre colegii de clasă.

"Nu avuseserăm probleme cu rasismul, nici noi şi nici celălalt copil pe care îl avem", declară tatăl fetiţei, un român care se află de mulţi ani în Italia. "În schimb, de când ne-am mutat la Solesino, am avut probleme cu fetiţa, de la începutul anului şcolar. Sursa problemelor o reprezintă colegii de clasă, care nu doresc să o accepte, pentru că este diferită de ei. Nu are haine de marcă, nu are telefon de ultimă generaţie, iar colegii îi spun că «duhneşte a româncă»".

Organizaţia Alleanza Romena a sesizat deja conducerea şcolii pentru a face lumină în acest caz.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici