Într-un interviu, Nigel Farage a declarat că susţine declasificarea completă a informaţiilor din anchetele legate de Jeffrey Epstein, finanţist condamnat pentru pedofilie. Farage, un apropiat al lui Donald Trump a declarat că preşedintele american se confruntă cu presiuni din partea propriului bazin electoral. „Cred că acesta este un subiect în care Donald s-a pus cumva în conflict cu o mare parte din propria bază”, a declarat Farage.
Farage a precizat că nu a discutat personal cu Trump despre acest subiect, dar a menţionat că, dacă ar fi fost cu un deceniu mai în vârstă, este posibil să fi interacţionat şi el cu Epstein, din cauza cercurilor sociale existente.
Trump a fost prieten cu Epstein în anii 1990 şi începutul anilor 2000, însă neagă orice implicare în activităţile acestuia. Conform declaraţiilor recente, ruptura dintre cei doi ar fi avut loc cu doi ani înainte de prima arestare a lui Epstein, iar Casa Albă a transmis că Trump „l-a dat afară din clubul său pentru că era un dubios”.
Controversa legată de dosarele Epstein a provocat şi tensiuni în Congresul SUA. Săptămâna trecută, diferenţele din rândul republicanilor privind modul în care Trump gestionează acest subiect au determinat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, să trimită congresmenii cu o zi mai devreme în vacanţă.