Obama consideră că Iranul are preocupări legitime în privinţa energiei

Preşedintele american, Barack Obama, consideră că Iranul are preocupări şi aspiraţii legitime în privinţa energiei, subliniind totodată interesul real al comunităţii internaţionale de a preveni proliferarea armelor nucleare în regiune, a declarat el într-un interviu acordat BBC News Online.

13 afișări
Imaginea articolului Obama consideră că Iranul are preocupări legitime în privinţa energiei

Preşedintele SUA, Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Fără a intra în detalii, ceea ce cred este că Iranul are preocupări legitime în privinţa energiei, aspiraţii legitime. Pe de altă pare, comunitatea internaţională are un interes real în prevenirea (apariţiei) armelor nucleare în regiune", a declarat preşedintele american.

Obama, s-a declarat, de asemenea, favorabil abordării diplomatice a dosarului nuclear iranian, adăugând că nu avansează un calendar, dar că vrea să obţină unele progrese până la sfârşitul anului.

Liderul american a declarat de asemenea că există posibilităţi de a verifica dacă iranienii sunt sau nu cu adevărat interesaţi de acest proces. "Nu există nici o garanţie că vor răspunde într-o manieră constructivă. Asta trebuie să verificăm", a precizat el. "Opinia mea personală este că Republica Islamică Iran are capacitate de a fi un stat extraordinar de puternic şi prosper. Şi este mult mai probabil să obţină acest lucru în lipsa armelor nucleare care ar putea declanşa o cursă de înarmare în regiune", a explicat Obama.

Referitor la dreptul Iranului de a procesa resurse de energie nucleară, preşedintele american a subliniat că în discursul rostit la Praga a vorbit "despre modalitatea de a constitui o agendă clară în ceea ce priveşte neproliferarea nucleară - inclusiv prin reducerea semnificativă a arsenalului Rusiei şi Statelor Unite, astfel încât Iranul să nu considere că este tratat în mod diferit".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici