- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (01.09.2013, 12:17)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Obama l-a sunat pe Hollande înainte să îşi anunţe decizia privind atacurile în Siria
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama l-a sunat sâmbătă pe omologul său francez, înainte să îşi anunţe decizia în dosarul sirian, au anunţat Casa Albă şi o sursă din anturajul lui François Hollande.
412 afișări

Francois Hollande, Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Obama a declarat sâmbătă că a luat decizia de principiu să efectueze atacuri împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pentru că a comis un atac cu arme chimice, dar şi că va cere Congresului să dea undă verde unei asemenea operaţiuni, amânând pe termen scurt perspectiva unei intervenţii americane, faţă de care Hollande şi-a exprimat susţinerea.
Potrivit Casei Albe, "cei doi lideri au ajuns la un acord asupra faptului că membrii comunităţii internaţionale ar trebui să transmită un mesaj hotărât regimului al-Assad şi celor care se vor gândi să utilizeze arme chimice, pentru a le spune că aceste crime sunt inacceptabile şi că cei care încalcă regulile internaţionale vor trebui să dea socoteală".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul imobiliar. Cât costă să închiriezi și să cumperi apartamente în Kiev și Liov
-
Ucraina prelungeşte legea marţială până în august. Rusia continuă să atace regiunile din estul ţării
-
Un rus de 39 de ani a fost pus de Putin să salveze Rusia de la faliment
-
Invadatorii recunosc că au probleme. Sancţiunile au stricat logistica în Rusia
Aceeaşi sursă a adăugat că Obama "a mulţumit Franţei pentru angajamentul său în numele principiilor", în dosarul sirian.
La rândul său, o sursă din anturajul preşedintelui francez a anunţat că, în cursul convorbirii, Obama şi Hollande şi-au reafirmat "hotărârea" de a acţiona împotriva regimului de la Damasc.
"În cursul acestei convorbiri, Barack Obama l-a informat pe preşedintele Hollande în legătură cu decizia sa de a sesiza Congresul american, reafirmându-şi hotărârea de a acţiona" împoriva regimului lui Bashar al-Assad, în urma atacului chimic de la 21 august, potrivit aceleiaşi surse. Aceeaşi hotărâre este împărtăşită de către şeful statului francez, care a convocat imediat după aceea un Consiliu restrâns de Apărare, a adăugat sursa.
Franţa a fost propulsată în poziţia de principal aliat al Statelor Unite în dosarul sirian, după retragerea Marii Britanii, unde Parlamentul a votat săptămâna aceasta împotriva unei intervenţii armate.
Un oficial american a subliniat sâmbătă, anterior, sub protecţia anonimatului, că opţiunea lui Obama de a solicita aprobarea Congresului i-ar permite totodată preşedintelui să încerce să extindă o coaliţie internaţională împotriva regimului lui Bashar al-Assad şi că va depune eforturi în acest sens în timpul summitului G20 prevăzut joi şi vineri la Sankt Petersburg, în Rusia.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe