Obama va continua proiectul scutului antirachetă

Preşedintele american, Barack Obama, a promis că va continua proiectul scutului antirachetă, care prevede instalarea unor elemente în Cehia şi Polonia.

11 afișări
Imaginea articolului Obama va continua proiectul scutului antirachetă

Obama va continua proiectul scutului antirachetă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rusia se opune ferm proiectului scutului american antirachetă, pe care îl consideră o ameninţare pentru securitatea sa naţională.

Totuşi, Obama a condiţionat continuarea proiectului de "dovedirea" interesului pentru acesta şi reducerea costurilor.

Adresându-se Iranului, Obama a precizat că scutul îşi va pierde raţiunea de a fi în momentul în care Teheranul nu va mai reprezenta un risc nuclear. "Vreau să fiu clar: activitatea Iranului în domeniul nuclear şi în materie de rachete balistice constituie o ameninţare reală, nu doar pentru Statele Unite, ci şi pentru vecinii Iranului şi pentru aliaţii noştri", a declarat el într-un discurs susţinut duminică la Praga.

"Cehia şi Polonia au dat dovadă de curaj acceptând să găzduiască elemente de apărare împotriva acestor rachete. Atât timp cât ameninţarea Iranului va continua, avem intenţia de a merge înainte cu un sistem de apărare antirachetă", ale cărui costuri trebuie ţinute sub control şi al cărui interes să fie "dovedit".

Polonia şi Cehia erau îngrijorate că administraţia Obama va renunţa la acest proiect al lui George W. Bush, într-un moment în care SUA încearcă să se apropie de Rusia şi să reia dialogul cu Iranul.

Autorităţile de la Praga şi Washington au semnat în 2008 două acorduri în vederea instalării unei baze radar, care ar urma să funcţioneze împreună cu zece interceptoare amplasate în Polonia, pentru a contracara eventuale atacuri cu rachete cu rază lungă de acţiune.

Totuşi, Obama a precizat că, "dacă ameninţarea iraniană este eliminată", prin renunţarea la ambiţiile nucleare ale Teheranului, "va exista o bază mai solidă pentru securitate", iar "elementul motor al construirii sistemului de apărare antirachetă din Europa va dispărea".

Deşi a fost conceput oficial pentru a asigura apărarea în faţa tirurilor iraniene, o parte a clasei politice cehe consideră că proiectul american asigură o mai bună ancorare în Occident a celor două ţări foste comuniste, aflate în trecut sub tutela Kremlinului.

"Sper că nu vom regreta faptul că am avut încredere în Statele Unite. Polonia şi-a asumat un risc politic angajându-se" în proiectul fostei administraţii americane, a declarat, recent, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.

Citeşte şi:

Obama: Scrisoarea trimisă lui Medvedev nu este o ofertă pentru negociere

Rusia aşteaptă propuneri concrete în privinţa scutului antirachetă

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici