Parisul ameninţă din nou Moscova cu sancţiuni, poate "încă de săptămâna aceasta"

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius a ameninţat din nou Rusia, marţi, cu sancţiuni, poate "încă de săptămâna aceasta", în cazul în care nu răspunde propunerilor occidentale privind o "dezescaladare" în Ucraina.

637 afișări
Imaginea articolului Parisul ameninţă din nou Moscova cu sancţiuni, poate "încă de săptămâna aceasta"

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Le-am trimis prin intermediul (secretarului de Stat american) John Kerry o propunere ruşilor" în vederea unei "dezescaladări", a declarat Fabius pentru postul de radio France-Inter, fără să precizeze în ce constă această propunere.

"Nu au răspuns încă. Dacă răspund pozitiv, John Kerry va merge la Moscova, iar în acel moment sancţiunile nu vor fi imediate. Dacă nu răspund sau dacă răspund negativ, va exista o serie de sancţiuni, care pot să fie adoptate încă de săptămâna aceasta", a subliniat el.

Aceste sancţiuni "vor consta în blocarea averilor personale ale unor ruşi sau ucraineni şi în sancţiuni privind călătoriile, în domeniul vizelor", a precizat ministrul francez.

Statele Unite au acuzat luni Rusia că nu ţine cont de propunerile prezentate săptămâna trecută de către John Kerry omologului său rus Serghei Lavrov, menite să calmeze conflictul din Ucraina. O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a refuzat să ofere detalii despre lista completă a acestor "idei".

Lavrov a anunţat luni că Rusia îşi va prezenta "propriile propuneri", fără să ofere alte detalii, dar a părut că îndepărtează principiul creării unui grup de contact, reclamat de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele american Barack Obama.

În propunerile occidentalilor, "totul era formulat în sensul unui pretins conflict între Rusia şi Ucraina", a declarat Lavrov, insistând asupra faptului că noile autorităţi ucrainene sunt rezultatul unei "lovituri de stat".

Şeful diplomaţiei franceze a reafirmat că referendumul prevăzut duminică în Crimeea cu privire la o eventuală alipire a acestei peninsule ucrainene Rusiei este "ilegal". "Singurul vot legitim are loc la 25 mai pentru (alegerea) preşedintelui Republicii în Ucraina", a subliniat el. Fabius a insistat totodată asupra faptului că Guvernul ucrainean are "toată legitimitatea".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici