Parteneriatul SUA - Germania, pilonul alianţei occidentale. Cum l-a forţat Scholz pe Biden să se răzgândească în privinţa tancurilor pentru Ucraina

  • Joe Biden l-a lăudat miercuri pe Olaf Scholz în discursul de la Casa Albă, după ce au anunţat în mod coordonat că SUA şi Germania vor trimite tancuri de luptă în Ucraina.
  • Anterior, la Berlin, Scholz l-a lăudat pe preşedintele Statelor Unite, afirmând că a existat o "armonie perfectă" cu Biden.
2096 afișări
Imaginea articolului Parteneriatul SUA - Germania, pilonul alianţei occidentale. Cum l-a forţat Scholz pe Biden să se răzgândească în privinţa tancurilor pentru Ucraina

Livrările planificate de tancuri M1 Abrams de fabricaţie americană şi de Leopard de fabricaţie germană au fost întâmpinate cu bucurie la Kiev, fiind un nou punct de cotitură în răspunsul transatlantic la invazia preşedintelui rus Vladimir Putin. 

Dar aceste decizii au implicat schimbări de politică atât la Berlin, cât şi la Washington. Iar fricţiunile care au apărut în zilele de negocieri tensionate au testat relaţia dintre SUA şi Germania ca pilon fundamental al alianţei occidentale, scrie Financial Times.

De asemenea, a evidenţiat provocările actuale de a menţine Germania, o naţiune încă împovărată de istoria sa şi reticentă în ceea ce priveşte proiectarea unei puteri miliare, alături de ceilalţi aliaţi NATO, în timp ce aceştia se confruntă cu cea mai mare ameninţare la adresa securităţii occidentale din ultimele decenii.

Germania trimite tancuri Leopard doar dacă SUA trimit tancuri Abrams

Tensiunile îşi au rădăcinile în politica lui Olaf Scholz. Cancelarul Germaniei a insistat că va livra tancuri Leopard în Ucraina doar dacă SUA se vor mişca, de asemenea, pentru a-şi trimite propriile tancuri Abrams. 

O convorbire telefonică din 17 ianuarie între cei doi lideri a scos la iveală disensiunile şi a pregătit terenul pentru acordul din această săptămână. Biden a explicat că SUA au fost reticente din cauza dificultăţilor logistice şi tehnice pentru a aduce Abrams în Ucraina. Scholz a replicat că SUA şi Germania au acţionat întotdeauna atent atunci când a fost vorba de furnizarea de arme Kievului. Implicaţia a fost clară: Germania ar fi trecut la tancuri doar dacă SUA ar fi făcut-o.

Oficialii germani au declarat că abordarea a avut un precedent. "De fiecare dată când am decis să trimitem Ucrainei o nouă categorie de arme . . întotdeauna ne-am sincronizat anunţurile cu cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri, în primul rând cu SUA", a declarat unul dintre ei.

Biden i-a promis lui Scholz că "va reveni" pe această temă, iar mai târziu în aceeaşi zi s-a întâlnit cu Antony Blinken, secretarul de stat, şi cu Jake Sullivan, consilierul său pentru securitate naţională, şi le-a spus că este interesat să găsească o soluţie. "Era important pentru preşedinte să păstreze unitatea şi să obţină rezultate pentru Ucraina", a declarat un oficial de la Casa Albă. 

Discuţii intense între oficialii germani şi cei americani

Ceea ce a urmat a fost un vârtej de discuţii conduse de Sullivan, în principal cu Jens Plötner, omologul său german, pentru "a afla cum să ajungem la un acord", a declarat oficialul de la Casa Albă. "A fost un du-te-vino cu privire la modul în care se poate obţine acest lucru", Sullivan încercând să se asigure că contribuţia europeană este cât mai substanţială, a adăugat oficialul. 

În mod public, impasul a continuat. În timpul unei întâlniri cu un grup de parlamentari americani la Davos, la 18 ianuarie, cancelarul german şi-a reiterat poziţia potrivit căreia America trebuie să livreze propriile tancuri. "A fost absolut clar", a declarat Seth Moulton, un democrat din Massachusetts care a participat la întâlnire şi care a considerat că este o "poziţie rezonabilă" pentru Germania.

La baza abordării germane a stat convingerea că, dacă vor acţiona împreună în privinţa tancurilor, aliaţii occidentali vor reduce riscul de represalii ruseşti. "Înseamnă că nicio ţară nu s-ar confrunta de una singură cu criticile ruseşti - aceste declaraţii verbale agresive şi ameninţări pe care le tot auzim", a declarat liderul social-democrat Lars Klingbeil.

Dar până vineri, săptămâna trecută, când secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a vizitat baza aeriană Ramstein din vestul Germaniei, lipsa unui acord a crescut presiunea de ambele părţi. Întâlnirea de la Ramstein a fost concepută ca o demonstraţie de unitate occidentală şi existau mari speranţe că Germania va profita de ea pentru a anunţa că trimite tancuri Leopard. Dar nu a existat niciun progres, declanşând o revărsare de frustrare din partea Ucrainei, Poloniei şi a naţiunilor baltice şi sporind impulsul pentru un acord, inclusiv regândirea Washingtonului cu privire la Abrams.

Până luni, oficialii americani încă minimizau public necesitatea trimiterii tancurilor Abrams. Dar aceea a fost o zi crucială în cadrul discuţiilor. Sullivan şi Plötner au vorbit de trei ori, iar Sullivan, Austin şi Mark Milley, preşedintele Statului Major, s-au întâlnit cu Biden pentru a obţine ultimele îndrumări în negocieri. Între timp, Austin îi prezentase preşedintelui o nouă propunere care "depăşea unele dintre provocările" legate de trimiterea tancurilor Abrams în Ucraina. 

Abordarea lui Scholz a fost controversată chiar şi în Germania, unde unii membri ai coaliţiei sale tripartite s-au îngrijorat de daunele pe care le-ar putea aduce relaţiei dintre SUA şi Germania. Insistând asupra Abrams ca o condiţie prealabilă, Scholz "a încercat efectiv să îl forţeze pe Biden", a declarat un oficial din Berlin. 

Miercuri, Biden a respins orice sugestie că a fost presat de Scholz. "Germania nu m-a forţat să mă răzgândesc", a spus el. "Am vrut să ne asigurăm că suntem toţii pe aceeaşi linie". 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici