Pasageri ai unui autocar românesc, răniţi într-un accident în Ungaria

Un număr de 14 persoane au fost rănite, dintre care trei grav, după ce un autocar românesc a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în apropiere de Szeged, în sudul Ungariei.

1053 afișări
Imaginea articolului Pasageri ai unui autocar românesc, răniţi într-un accident în Ungaria

Pasageri ai unui autocar românesc, răniţi într-un accident în Ungaria (Montaj foto)

Poliţia locală anunţase anterior că 12 persoane au fost rănite în urma accidentului petrecut miercuri.

Şoferul autocarului a declarat că accidentul s-a produs deoarece unul dintre pasageri s-a apropiat de el în timp ce conducea şi a tras de volan, ceea ce a determinat autocarul să iasă de pe carosabil.

Darius Chesnoiu a declarat că nu a putut să readucă vehiculul pe şosea, iar acesta s-a lovit de o furgonetă parcată în paralel pe un drum secundar, apoi s-a răsturnat.

Pasagerii au fost nevoiţi să folosească ieşirile de urgenţă şi geamurile.

Românii răniţi în accident, aduşi în ţară

Cetăţenii români răniţi în accident au fost externaţi şi se află în drum spre România, a declarat pentru MEDIAFAX Răzvan Ciolcă, viceconsulul României la Szeged.

Potrivit acestuia, în accident a fost implicat un autocar al companiei Atlassib, care transporta 49 de pasageri din Spania.

"La un moment dat, la ieşirea din Szeged, unul dintre călători a avut o cădere nervoasă, s-a ridicat brusc, s-a dus la şofer, l-a strâns de gât şi i-a spus că nu vrea să fie dus într-o altă ţară, să fie deturnat autocarul. A tras de volan, iar autocarul a alunecat pe partea dreaptă, pe o pantă de doi metri", a spus Ciolcă.

Potrivit viceconsulului, o parte din pasageri au fost internaţi, în urma accidentului, doi dintre ei suferind multiple fracturi.

"Au fost internaţi la Spitalul universitar din Szeged, iar în prezent au fost externaţi.

În jurul orei 8.30, ora României, firma Atlassib a trimis un alt autocar de la Arad pentru a prelua pasagerii şi au fost luaţi de la spital inclusiv cei răniţi", a spus Ciolcă.

Potrivit viceconsulului, singurul dintre cetăţenii români care a rămas în Szeged este cel care a provocat accidentul atacându-l pe şofer.

"Pasagerul respectiv se află la poliţie pentru investigaţii. El riscă, dacă va fi găsit vinovat, o pedeapsă privativă de libertate între 2 şi 8 ani", a spus Ciolcă.

Pasagerul care a provocat răsturnarea autocarului, reţinut de poliţie

Pasagerul care a provocat accidentul din sudul Ungariei a fost interogat de poliţie şi reţinut, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Szilvana Tuczakov, relatează MTI.

Accidentul, care s-a produs pe drumul 43, în apropiere de Szeged, s-a soldat cu rănirea a 14 persoane, dintre care trei grav. Anterior, poliţia locală anunţase rănirea a 12 persoane.

Pasagerul considerat responsabil de producerea accidentului a fost spitalizat temporar, apoi interogat şi reţinut de poliţie, sub suspiciunea de periclitare a siguranţei traficului, a precizat Tuczakov.

Autobuzul, care avea 49 de persoane la bord, se îndrepta către graniţă, venind din Spania.

Pasagerii au fost îmbarcaţi într-un alt autocar cu destinaţia România, a conchis purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici