Petiţie împotriva unui senator nigerian, căsătorit cu o minoră în vârstă de 13 ani

Comisia Naţională a Drepturilor Omului din Nigeria şi alte zece organizaţii, în special ale femeilor, au depus miercuri o petiţie în Senat împotriva unuia dintre membrii acestei Camere, care s-a căsătorit cu o fată minoră din Egipt, în vârstă de 13 ani.

33 afișări
Imaginea articolului Petiţie împotriva unui senator nigerian, căsătorit cu o minoră în vârstă de 13 ani

Petiţie împotriva unui senator nigerian, căsătorit cu o minoră în vârstă de 13 ani (Imagine: www.huffingtonpost.com)

Este vorba despre senatorul Ahmed Sani Yerima, fost guvernator al statului Zamfara, în nordul Nigeriei.

Potrivit presei, acesta a oferit ca zestre suma de 100.000 de dolari, într-un contract de căsătorie, care s-a desfăşurat la moscheea naţională din Abuja.

Yerima a fost primul guvernator care a introdus legea islamică (sharia) în Nigeria.

Petiţia, după care agenţia franceză a obţinut o copie, a fost prezentată în cadrul unei sesiuni plenare a Comisiei pentru problemele femeilor şi dezvoltare.

Acest caz, criticat dur de presa locală şi de femei, care participă la manifestaţii încă de marţi, în apropierea Parlamentului, la Abuja, a ajuns în atenţia Agenţiei de combatere a traficului cu fiinţe umane, care a cerut explicaţii senatorului Yerima.

"Comunitatea din domeniul apărării drepturilor omului din Nigeria şi alte organizaţii şi-au exprimat îngrijorarea şi consternarea faţă de presupusele acte ale unui senator, care sunt considerate deopotrivă condamnabile şi, în mod evident, ilegale", se arată în acest text.

Grupul apreciază că această căsătorie încalcă o lege privind protecţia copiilor, care datează din 2003 şi care interzice căsătoria înaintea vârstei de 18 ani. Aceasta îi pedepseşte pe făptaşi la plata unei amenzi penale în valoare de aproximativ 2.500 de euro şi/sau cinci ani de închisoare.

De asemenea, această faptă pare să încalce obligaţiile pe care Nigeria şi le-a asumat faţă de Convenţia Internaţională a Drepturilor Copilului, a cărei semnatară este.

În această petiţie, Senatul este rugat în mod expres să efectueze o anchetă pentru a stabili, totodată, identitatea exactă a acestui copil, dar şi circumstanţele sosirii lui în Nigeria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici