Polonia se aliază cu Grecia pentru despăgubiri din partea Germaniei ca urmare a daunelor provocate în al Doilea Război Mondial

Oficiali polonezi de rang înalt au declarat marţi că intenţionează să extindă campania de obţinere a unor despăgubiri masive din partea Germaniei pentru cel de-al Doilea Război Mondial, adresându-se Greciei şi altor ţări europene ca potenţiali aliaţi.

67801 afișări
Imaginea articolului Polonia se aliază cu Grecia pentru despăgubiri din partea Germaniei ca urmare a daunelor provocate în al Doilea Război Mondial

Varşovia, 1945 | Sursa foto: Twitter/Anna Zalewska

Anul trecut, Polonia a cerut în mod oficial despăgubiri de 1.300 de miliarde de dolari în timp ce Grecia cere peste 300 de miliarde de dolari pentru daunele suferite din cauza germanilor nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, notează The Associated Press.

Germania susţine că cererile de despăgubire au fost soluţionate în urma războiului, dar Arkadiusz Mularczyk, un ministru adjunct de externe polonez, a declarat marţi că guvernul său de la Varşovia va colabora cu alte ţări care au suferit sub ocupaţia nazistă.

"Ţările, în mod individual, nu au reuşit să găsească dreptate pentru victimele ... Prin urmare, trebuie să lucrăm împreună pentru a căuta dreptate", a declarat Mularczyk la o conferinţă privind reparaţiile, desfăşurată la Atena şi co-organizată de Ministerul polonez de Externe.

"Prejudiciul şi pierderile sunt incontestabile", a spus el. "Datele sunt incontestabile. ... 5,2 milioane de polonezi au fost ucişi. După război, populaţia Poloniei a scăzut cu 11,4 milioane de persoane, iar 2,1 milioane de cetăţeni polonezi au fost folosiţi ca sclavi."

Prokopis Pavlopoulos, un profesor de drept care a fost preşedinte al Greciei între 2015 şi 2020, a declarat că revendicările grecilor au fost reluate după reunificarea Germaniei în 1990, argumentând că divizarea Germaniei după război a fost invocată ca motiv pentru a limita despăgubirile.

"Desigur, Germania şi-a cerut scuze pentru acţiunile sale, acţionând cu integritate", a spus Pavlopoulos. "Oficialii germani participă întotdeauna la evenimentele de comemorare a atrocităţilor naziste din al Doilea Război Mondial. Acest lucru este lăudabil, dar nu anulează cererile de despăgubire. Aceste cereri există".

Revendicările Greciei au fost reînnoite în mod oficial în 2019, sub un guvern de stânga anterior. Administraţia conservatoare care a urmat, deşi nu a făcut presiuni publice asupra Berlinului, a declarat că consideră că problema rămâne nerezolvată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici