Premierul bulgar cere Rusiei să înceteze spionajul. „Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomaţii ruşi ca persoane nedorite”

Premierul bulgar Boyko Borissov a cerut Rusiei să nu mai spioneze în ţara sa, la o zi după ce procurorii au inculpat şase persoane pentru spionaj în favoarea Moscovei, relatează Reuters.

674 afișări
Imaginea articolului Premierul bulgar cere Rusiei să înceteze spionajul. „Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomaţii ruşi ca persoane nedorite”

Premierul bulgar cere Rusiei să înceteze spionajul. „Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomaţii ruşi ca persoane nedorite”

Procurorii au anunţat vineri că persoanele în cauză, printre care se află foşti şi actuali ofiţeri de informaţii militari, au transmis informaţii clasificate despre Bulgaria, NATO şi UE unui oficial de la ambasada rusă la Sofia.

În ultimele 18 luni, Bulgaria a expulzat şase diplomaţi ruşi, inclusiv un ataşat militar, suspectaţi de spionaj.

„Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomaţii ruşi ca persoane nedorite. Iar în ceea ce priveşte operaţiunea de ieri, mă adresez din nou superiorilor lor pentru a nu mai spiona în Bulgaria”, a spus Borissov în timpul unei călătorii în oraşul Silistra din nord-estul ţării.

„Prietenia este prietenie, am demonstrat-o întotdeauna”, a adăugat el.

Bulgaria a fost unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Uniunii Sovietice în timpul erei comuniste şi păstrează legături culturale, istorice şi economice strânse cu Rusia, care rămâne principalul partener energetic al ţării.

Ambasada Rusiei la Sofia a declarat vineri că speculaţiile cu privire la presupusa sa implicare ar trebui să se oprească până când o instanţă se pronunţă, numind cazul o încercare de a „demoniza încă o dată” Rusia.

Un fost oficial din cadrul serviciilor bulgare de informaţii militare este acuzat că a recrutat mai multe persoane care aveau acces la informaţii secrete ale Bulgariei, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene. Informaţiile au fost transmise unui oficial din cadrul Ambasadei Rusiei de la Sofia, a declarat Siika Mileva, purtătorul de cuvânt al Parchetului General din Bulgaria.

„Putem concluziona că acest grup infracţional a generat ameninţări grave pentru siguranţa naţională prin colectarea şi transmiterea către un stat străin a unor informaţii secrete despre Bulgaria, NATO şi Uniunea Europeană", a explicat Siika Mileva.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici