Preşedintele Bulgariei îşi anulează participarea la summitul de la Ialta, din cauza situaţiei Iuliei Timoşenko

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a anunţat că nu va participa la summitul liderilor din Europa Centrală de la Ialta, din cauza situaţiei opozantei ucrainene Iulia Timoşenko.

627 afişări
Imaginea articolului Preşedintele Bulgariei îşi anulează participarea la summitul de la Ialta, din cauza situaţiei Iuliei Timoşenko

Rosen Plevneliev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit centrului de presă al preşedinţiei bulgare, unul dintre motivele pentru anularea participării preşedintelui la summitul de la Ialta este situaţia fostului premier ucrainean, relatează cotidianul Trud, citat de site-ul Novinite.com.

Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei pentru a denunţa faptul că a fost bătută în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani.

Uniunea Europeană s-a declarat "dezamăgită" de condamnarea la şapte ani de închisoare a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, acuzată de abuz în serviciu în urma semnării unui acord de gaze cu Rusia în 2009. Procesul a fost "motivat politic" şi nu a respectat standardele internaţionale, este poziţia emisă de Consiliul European, care a adăugat că acest lucru "se va reflecta" în politicile UE faţă de Ucraina.

Mai mulţi lideri de state din UE au anunţat că nu vor participa la summitul găzduit de Ucraina la Ialta. Autorităţile ucrainene au trimis invitaţii pentru 20 de state: Albania, Austria, Belarus, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Cehia, Letonia, Lituania, Muntenegru şi Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici