Angela Merkel va boicota Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată din închisoare

Cancelarul german Angela Merkel ar intenţiona să boicoteze meciurile de fotbal din cadrul Euro-2012 din Ucraina pentru a protesta faţă de modul în care este tratată fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în închisoare, relatează Deutsche Welle, în pagina electronică.

1743 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel va boicota Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată din închisoare

Angela Merkel (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Există o dezbatere intensă în rândul politicienilor germani cu privire la boicotarea Euro-2012 din Ucraina. Site-ul cotidianul Der Spiegel susţine că dacă fostul premier ucrainean nu este eliberat din închisoare până la începutul Cupei Europene de fotbal, cancelarul Angela Merkel intenţionează să le ceară miniştrilor din Cabinetul său să nu participe la meciurile jucate în această ţară. O excepţie o va constitui totuşi ministrul de Interne Hans-Peter Friedrich, al cărui portofoliu include şi sporturile.

Friedrich a declarat săptămâna trecută că intenţionează să participe la meciul Germaniei cu Olanda care se va juca la Harkiv, unde Timoşenko ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. El a precizat însă că va participa la meci doar dacă i se va permite să o viziteze pe Timoşenko.

Ucraina este dur criticată de Occident, în special de către Germania şi Uniunea Europeană (UE), care consideră că procedurile declanşate împotriva opozantei sunt motivate politic.

Condamnată în octombrie pentru că a semnat în 2009, pe când era premier, acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, considerate dezavantajoase, Timoşenko, unul dintre liderii "revoluţiei portocalii" din 2004, este judecată în acest proces pentru deturnare de fonduri publice şi fraudă fiscală, fapte care ar data din 1997-1998.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici