Preşedintele FIFA îndeamnă la încetarea focului în Ucraina pe durata Cupei Mondiale

Preşedintele FIFA, organismul mondial de guvernare a fotbalului, a lansat marţi un apel pentru încetarea războiului din Ucraina pe durata Cupei Mondiale, cerând tuturor părţilor să folosească turneul ca pe un "declanşator pozitiv" pentru a lucra la o rezolvare.

180 afișări
Imaginea articolului Preşedintele FIFA îndeamnă la încetarea focului în Ucraina pe durata Cupei Mondiale

Luând cuvântul în timpul unui prânz cu liderii principalelor economii ale Grupului G20 pe insula indoneziană Bali, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că acest turneu, care durează o lună şi care începe duminică în Qatar, oferă o platformă unică pentru pace.

"Rugămintea mea către voi toţi, să vă gândiţi la o încetare temporară a focului timp de o lună, pe durata Cupei Mondiale, sau cel puţin la implementarea unor coridoare umanitare sau la orice altceva care ar putea duce la reluarea dialogului ca un prim pas spre pace", a declarat Infantino, citat de agenţia Reuters.

"Sunteţi liderii mondiali, aveţi capacitatea de a influenţa cursul istoriei. Fotbalul şi Cupa Mondială vă oferă vouă şi lumii o platformă unică de unitate şi pace în întreaga lume".

Cupa Mondială are loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie în Qatar, fiind prima ţară din Orientul Mijlociu care găzduieşte evenimentul de referinţă al fotbalului.

Infantino a precizat că Rusia a găzduit ediţia din 2018, iar Ucraina candidează pentru organizarea competiţiei din 2030, în timp ce se aşteaptă ca până la 5,5 miliarde de oameni să urmărească evenimentul din acest an, ceea ce ar putea transmite un mesaj de speranţă.

"Poate că actuala Cupă Mondială, care începe peste cinci zile, poate fi acel declanşator pozitiv", a adăugat el.

Rusia a ajuns în sferturile de finală ale ultimei Cupe Mondiale din 2018, dar a fost exclusă de la acest turneu din cauza invaziei sale în Ucraina. Ucraina a fost aproape de a se califica în Qatar, dar a pierdut în faţa Ţării Galilor într-un meci decisiv de baraj în iunie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici