turneu

Tot ce trebuie să știi despre cea mai mare Cupa Mondială: Cine participă, cote de pariuri, program

Cea mai mare Cupă Mondială FIFA din istorie, cu un număr record de 48 de echipe care vor juca un număr record de 104 meciuri în SUA, Canada și Mexic, se apropie cu pași rapizi. Sunt trei națiuni gazdă care s-au calificat automat în competiție.

Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Barcelona, în cadrul turneului din Spania dedicat războiului și migrației

Papa Leon al XIV-lea a ajuns marți în Barcelona, în cadrul vizitei sale din Spania. Suveranul pontif urmează să inaugureze noul turn din Sagrada Familia și să se întâlnească cu migranți în Insulele Canare.

Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit „credința” și „valorile constituționale”

Turcia l-a criticat dur pe Kanye West, acuzând că rapperul american i-a jignit „credința” și „valorile constituționale” prin interpretarea unei piese.

Serena Williams revine în tenis după aproape patru ani de pauză. La ce turneu va juca

Serena Williams, una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului, revine pe teren după aproape patru ani de pauză.

„Mi-ați depășit așteptările în orice privință”. Ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg, impresionat de România, după un tur al orașelor Transilvaniei

Ambasadorul republican al SUA în România, Darryl Nirenberg, a făcut un turneu al orașelor din Transilvania și pare că s-a îndrăgostit puțin de România. Darryl Nirenberg a povestit tot turneul său pe rețeaua X.

Primul drum extern al lui Péter Magyar, spre Polonia. Budapesta încearcă relansarea relațiilor cu UE

Premierul Ungariei, Péter Magyar, începe marți prima sa deplasare oficială în străinătate, în Polonia. Discuțiile cu Donald Tusk se vor concentra pe energie, Ucraina, fondurile europene și cooperarea regională.

Tenis. Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roma, după o victorie în faţa Tatjanei Maria

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei al turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o pe nemțoaica Tatjana Maria, scor 6-2, 6-0.

Tot mai multe țări europene anulează concertele lui Kanye „Ye” West. Turneul din UE, sub semnul întrebării

Turneul european al lui Kanye „Ye” West este pus sub semnul întrebării, după ce mai multe țări au decis să anuleze sau să blocheze concertele artistului, pe fondul controverselor legate de declarațiile sale antisemite, arată Euronews.

După Novak Djokovic, și Carlos Alcaraz se retrage de la Madrid Open: „Doare atât de mult să nu pot juca aici”

Carlos Alcaraz și-a anunțat, vineri, retragerea de la Madrid Open, la câteva ore după ce și Novak Djokovic confirmase că nu va fi prezent pe zgura din capitala Spaniei. „Doare atât de mult să nu pot juca aici pentru al doilea an la rând”, se arată în mesajul publicat de Alcaraz.

Sex Pistols anunță turneul „Anarchy in the UK” pentru a marca 50 de ani de punk

Formația britanică emblematică Sex Pistols se pregătește să revină pe scenă cu o serie de concerte în Marea Britanie și Irlanda, la jumătate de secol de la lansarea piesei lor definitorii, „Anarchy in the UK”. Acest cântec este recunoscut la nivel mondial drept momentul de start al mișcării punk moderne, scrie Euronews.

Perechea Jaqueline Cristian-Gabriela Ruse, în semifinale la Dubai

Perechea formată din jucătoarele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-a calificat joi seara în semifinalele turneului WTA de la Dubai.

Turneu de promovare a României în mai multe țări, susținut de Charlie Ottley

România va fi promovată, începând de joi, în mai multe capitale ale lumii printr-un turneu organizat de producătorul britanic Charlie Ottley și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

„Mi se rupe inima”. Naomi Osaka se retrage din Australian Open după conflictul cu Sorana Cîrstea

Naomi Osaka s-a retras de la Australian Open din cauza unei accidentări abdominale, după conflictul cu jucătoarea română de tenis, Sorana Cîrstea.

Eurovision organizează primul turneu din istoria competiției cu prilejul aniversării de 70 de ani

Anul acesta, concursul Eurovision va marca aniversarea de 70 de ani de la înființarea competiției, organizând primul turneu internațional.

16 dintre cele mai bune echipe de Counter-Strike vin la PGL Cluj-Napoca 2026

PGL a anunțat lista celor 16 echipe care vor participa la primul său turneu de Counter-Strike 2 din sezonul 2026, PGL Cluj-Napoca.

Smiley anunță Turneul-eveniment Armonie! Concertul emoționant pop-simfonic va ajunge în 7 orașe

Smiley anunță, înainte de sărbătorile de iarnă, turneul național Armonie, care va aduce cel mai emoționant concert al său din acest an, într-o versiune pop-simfonică, în șapte orașe din țară.

Venus Williams va participa la turneul de la Auckland

Organizatorii au anunțat miercuri că Venus Williams va fi prezentă în ianuarie la turneul de la Auckland.

Donald Trump a plecat din Tokyo spre Coreea de Sud, a treia etapă a turneului său asiatic

Donald Trump, a părăsit miercuri dimineață capitala Japoniei cu destinația Coreea de Sud.

Jannik Sinner câștigă turneul ATP 500 de la Viena, al 22-lea trofeu al carierei

Jannik Sinner a cucerit duminică titlul la turneul ATP 500 de la Viena (Austria), după o finală împotriva lui Alexander Zverev. Italianul, locul 2 mondial, a revenit de la 0-1 la seturi și s-a impus cu 3-6, 6-3, 7-5, adjudecându-și al 22-lea trofeu al carierei și al doilea la Viena (primul în 2023).

Jannik Sinner s-a calificat în finala turneului de la Viena

Jannik Sinner, numărul doi mondial, s-a calificat în finala turneului de la Viena, după ce l-a învins sâmbătă pe australianul Alex De Minaur. Sinner, în vârstă de 24 de ani, urmărește al patrulea titlu al sezonului, după victoriile de la Australian Open, Wimbledon și Beijing, la începutul acestei luni. Italianul s-a impus în două seturi, […]

Jon Bon Jovi revine pe scenă: Primul turneu de la operația corzilor vocale

Bon Jovi pornește în turneu. Trupa anunță primul turneu de la operația lui Jon Bon Jovi la corzile vocale.

După ce au cucerit Japonia cu Enescu, doi artiști români pornesc într-un turneu în Transilvania

La numai o zi după ce au înconjurat Pământul pentru a doua oară în doar două luni cu muzică românească, Diana Jipa și Ștefan Doniga pornesc într-un nou turneu național de concerte.

Alexander Zverev, eliminat de Rinderknech în turneul de la Shanghai

 Arthur Rinderknech a obținut luni la Shanghai Masters a doua victorie consecutivă împotriva lui Alexander Zverev, învingându-l pe german cu 4-6, 6-3, 6-2.

Jessie J anulează turneul din cauza celei de-a doua operaţii pentru cancer la sân

Cântăreaţa Jessie J a fost nevoită să reprogrameze sau să anuleze toate concertele din turneul său din cauza unei a doua operaţii în cadrul tratamentului pentru cancerul de sân.

Errani și Vavassori au câștigat turneul mixt de la US Open

Sara Errani și Andrea Vavassori au câștigat miercuri seara titlul la turneul mixt de la US Open, după ce s-au impus în fața perechii Iga Swiatek și Casper Ruud.

Turneu internațional de volei pe plajă organizat chiar în centrul orașului Galați

Un turneu de volei pe plajă va fi organizat în centrul orașului Galați. Este un turneu internațional pentru profesioniști. Pentru a permite organizarea evenimentului, circulația auto prin zona centrală a orașului va fi închisă peste o săptămână.

Venus Williams, în vârstă de 45 de ani, anunță revenirea în tenis după o pauză de 16 luni

Venus Williams va reveni pe teren după o pauză de 16 luni, la turneul de simplu DC Open din această săptămână de la Washington. Jucătoarea, de șapte ori campioană de Grand Slam, a declarat duminică că nu este sigură de nimic în afară de asta, potrivit AFP.

Trupa coreeană BTS își anunță revenirea: album și turneu global în 2026

Trupa K-pop BTS a anunțat, marți, revenirea pe scenă în primăvara anului 2026, cu un nou album și un turneu mondial, milioane de fani așteptând cu nerăbdare întoarcerea lor.

Chris Brown a fost eliberat pe cauţiune înainte de începerea turneului mondial

Cântăreţul american Chris Brown a fost eliberat miercuri pe cauţiune de un tribunal din Londra, chiar înainte de turneul său mondial care va începe luna viitoare, relatează Reuters. Cântăreţul american era acuzat de agresiune.

Trump aterizează în Emiratele Arabe Unite, ultima oprire din turneul său în Golf

Donald Trump a ajuns, joi după-amiaza, în Emiratele Arabe Unite, a treia și ultima oprire a turneului său în Golf, după Arabia Saudită și Qatar, potrivit AFP.

Tranzacție-record a administrației Trump: Șase elicoptere de transport militar greu Chinook, vândute EAU, în prima zi a vizitei în Orientul Mijlociu

Turneul în Orientul Mijlociu al președintelui american Donald Trump debutează cu vânzarea a șase elicoptere de transport militar CF-47F Chinook, ale producătorului American Boeing și a altor echipamente militare către Emiratele Arabe Unite, pentru suma de 1,4 miliarde de dolari, anunță administrația americană, preluată de AFP. Este o vânzare despre care Agenția americană pentru Cooperare […]

Alexander Zverev a câștigat turneul de la Munchen

Germanul Alexander Zverev a câștigat turneul ATP 500 de la Munchen, după ce s-a impus duminică după-amiază în două seturi în fața americanului Ben Shelton.

Gabriela Ruse, în optimile turneului WTA 250 de la Rouen

Gabriela Ruse (locul 90 WTA) s-a calificat în optimile turneului WTA 250 de la Rouen, după o revenire spectaculoasă, de la 0-1 la seturi, în fața franțuzoaicei Elsa Jacquemot (locul 143 WTA). Turneul este dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.

ATP Montecarlo: Alcaraz îl învinge pe Musetti în finală după ce italianul câștigă primul set

Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo după ce l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti în finala disputată duminică, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-0.

Clasamentul ATP: Jannik Sinner rămâne lider mondial

Italianul Jannik Sinner îşi păstrează poziţia de lider în clasamentul ATP publicat luni, în ciuda suspendării sale temporare pentru dopaj, valabilă până pe 4 mai. Sinner are în prezent 10.330 de puncte, distanţându-se considerabil de urmăritori.

Ion Țiriac pregătește un complex de top la Otopeni pentru cel mai mare turneu de tenis din România

 Ion Țiriac plănuiește să ridice, la Otopeni, o bază sportivă impresionantă cu o capacitate de 11.000 de locuri, destinată celui mai important turneu ATP din România, potrivit ProSport.

Începe Țiriac Open 2025. Stan Wawrinka și Richard Gasquet au primit wild-card

Începe Țiriac Open 2025. ProSport anunță care sunt meciurile din primul tur, unde Stan Wawrinka și Richard Gasquet au primit wild-card.

Un fost membru al unei bande motociclişti a câştigat un turneu important de golf

Un fost membru al unei bande motociclişti a câştigat un turneu important de golf din Noua Zeelandă. Ryan Peake, un tânăr australian în vârstă de 31 de ani, a obţinut astfel calificarea la turneul British Open. În trecut, Peake a fost condamnat la închisoare pentru agresiune.

Tsitsipas a câştigat turneul din Dubai. Este primul titlu ATP 500 după 11 finale pierdute

Stefanos Tsitsipas a câştigat sâmbătă primul său titlu ATP 500 învingându-l pe Felix Auger-Aliassime cu 6-3, 6-3 în finala turneului de la Dubai. Tsitsipas, clasat pe locul 11 în ierarhia mondială, a pierdut toate cele 11 finale pe care le-a jucat în turneele ATP 500. Pe listă sunt şi finalele de la Dubai din 2019 […]

Nume mare la turneul Ţiriac Open. Stan Wawrinka a confirmat participarea

Elveţianul Stan Wawrinka confirmă, marţi, participarea la turneul Ţiriac Open (31 martie - 6 aprilie), după ce organizatorii i-au oferit un wild-card.