Prima pagină » Sport » Venus Williams va participa la turneul de la Auckland

Venus Williams va participa la turneul de la Auckland

Organizatorii au anunțat miercuri că Venus Williams va fi prezentă în ianuarie la turneul de la Auckland.
Venus Williams va participa la turneul de la Auckland
Cosmin Pirv
05 nov. 2025, 12:15, Sport

Fostă număr 1 mondial și câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam, Venus Williams a primit o invitație pentru a participa turneul programat între 5 și 11 ianuarie, care are loc chiar înainte de Openul Australiei.

„Venus a avut o influență profundă asupra evoluției tenisului feminin și a inspirat următoarea generație prin pasiunea sa neclintită pentru acest sport”, a spus directorul turneului de la Auckland, Nicolas Lamperin, citat de Le Figaro.

Venus Williams a câștigat Auckland Classic în 2015

Venus Williams, care a câștigat Auckland Classic în 2015, învingând-o pe Caroline Wozniacki în finală, a câștigat cinci titluri la simplu la Wimbledon, două la US Open și o medalie de aur olimpică la Sydney în 2000. Nicolas Lamperin a considerat că este un „privilegiu” să o revadă jucând la Auckland. „Toți fanii sportului ar trebui să profite de această ocazie pentru a o vedea în acțiune pe una dintre cele mai mari jucătoare din toate timpurile”, a spus el.

Absentă de pe circuit timp de aproape un an și jumătate, Venus Williams și-a făcut revenirea pe terenuri în iulie, la turneul de la Washington. Pentru această revenire, ea s-a confruntat cu compatrioata sa Peyton Stearns, în vârstă de 24 de ani. Aceasta a câștigat meciul în două seturi. Apoi a disputat alte două meciuri în timpul verii, ambele pierdute, la Cincinnati și la US Open, dar a reușit să câștige un set împotriva jucătoarei cehe Karolina Muchova, numărul 13 mondial, la New York.