Patru artiști care urmau să participe la turneul lui Ed Sheeran au anunțat marți că se retrag din concerte, la scurt timp după ce rapperul Macklemore a fost scos din program în urma unor declarații pro-palestiniene făcute pe scenă, relatează AP.
Printre artiștii care au renunțat la turneu se numără irlandezii Aaron Rowe și Beoga, formația daneză Lukas Graham și Finneas, fratele și colaboratorul muzical al cântăreței Billie Eilish.
Deciziile au venit la câteva ore după ce Ed Sheeran a vorbit public despre plecarea lui Macklemore.
Artistul britanic a susținut că hotărârea nu i-a aparținut, ci a fost luată de promotorii turneului.
„Macklemore a fost scos din turneu la decizia promotorului, nu a mea”, a scris Sheeran pe Instagram.
El a explicat că nu a vrut să-i dezamăgească pe fanii care își făcuseră planuri și nici să abandoneze echipa tehnică și artiștii care depind de turneu pentru veniturile lor.
Aaron Rowe, unul dintre artiștii chemați să-l înlocuiască pe Macklemore la concertele rămase în Statele Unite, a spus că îl consideră pe Sheeran un prieten și că acesta i-a schimbat viața.
Cu toate acestea, Rowe a decis să plece din turneu.
„Ca irlandezi, știm foarte bine ce înseamnă genocidul, foametea impusă și ocupația violentă”, a transmis el.
Rowe a adăugat că nu poate accepta ca persoane cu o mare putere financiară să reducă la tăcere vocile celor care vor să vorbească despre aceste probleme.
Și membrii Beoga au invocat istoria Irlandei.
Formația, care cânta alături de Sheeran ca parte a trupei sale de turneu, a spus că susține cauza palestiniană și că este implicată în mișcarea Irish Artists for Palestine.
Finneas și-a reafirmat, la rândul său, sprijinul pentru palestinieni.
„Artiștii nu ar trebui reduși la tăcere atunci când vorbesc pentru cei oprimați”, a scris acesta.
Formația Lukas Graham a descris retragerea drept „o decizie dificilă” și i-a mulțumit lui Sheeran.
În mesajul publicat pe rețelele sociale, membrii trupei au criticat ideea că puterea financiară ar trebui să stabilească cine poate vorbi despre anumite subiecte.
Decizia vine după ce Macklemore a anunțat luni că nu mai face parte din turneul lui Sheeran. Rapperul a spus că mai multe săli de concerte din Statele Unite au transmis promotorului că nu îi vor permite să cânte în deschiderea concertelor lui Sheeran.
Conflictul a apărut după concertul din 5 septembrie de pe MetLife Stadium, din New Jersey.
În timpul spectacolului, Macklemore a strigat „Free Palestine!” înainte de piesa sa de protest „Hind’s Hall”.
Artistul a mai spus atunci că criticarea Israelului, a apartheidului sau a genocidului nu reprezintă o critică la adresa evreilor.
Macklemore a susținut că decizia de a-l scoate din turneu a venit după intervenția lui Robert Kraft, proprietarul echipei New England Patriots.
Grupul de companii controlat de Kraft deține și Gillette Stadium, una dintre arenele unde Sheeran urmează să concerteze.
Kraft a declarat că decizia a avut legătură cu comentariile recente ale rapperului, dar și cu ceea ce el a descris drept „un istoric mai larg de retorică și imagini antisemite”, considerate profund ofensatoare pentru comunitatea evreiască.
Sheeran a spus că a discutat timp de o săptămână cu reprezentanții mai multor săli pentru a încerca să găsească o soluție, însă decizia promotorului și a arenelor a rămas definitivă.
În același timp, cântărețul britanic a ales să nu intre într-o dezbatere publică despre războiul din Gaza și a adăugat că are propriile opinii despre conflict, dar că preferă ca spectacolele sale să nu devină forumuri politice.
„Îmi folosesc muzica pentru a aduce împreună oameni din toate mediile și culturile”, a transmis artistul.